Arhive zilnice: 11/04/2016


Cum sa cuceresti un barbat
Ei, aici e mult mai greu. O femeie are atat de multe atuuri pe care le poate folosi, incat nici nu stiu cu ce sa incep. O femeie poate cuceri un barbat numai daca se joaca cu parul, sau isi arata gatul, daca-i arunca o ochiada barbatului dorit, isi deschide un nasture in plus la decolteu sau isi departeaza putin genunchii. Adevarul e ca daca o femeie isi pune mintea, face ce vrea cu oricare dintre noi. Nu degeaba se spune, ca noi, barbatii, suntem capul familiei iar ele sunt gatul. Cele mai mari secrete ale lumii au trecut prin budoarele femeilor. Femeile, fiind extrem de atente la felul cum arata, principalele gesturi ale lor, atunci cand doresc sa cucereasca un barbat, sunt cele de aranjare a tinutei: isi aranjeaza parul, fusta, bluza, devin cochete si arunca ocheade, incearca sa stabileasca contacte cu privirea si sa le prelungeasca cat mai mult, isi orienteaza corpul si laba piciorului catre barbatul care i-a trezit interesul. Pana aici, nimic deosebit. Cam ca un barbat. Primul semnal pe care vrei sa-l transmiti (acum vorbesc numai cu femeile) unui barbat este ca esti atractiva si disponibila. Problema este ca ai mai putin de o secunda la dispozitie pentru a face aceasta. Un barbat, are o reactie de placere sau de respingere fizica, aproape instantanee. De aceea, vei vedea cum un barbat needucat, si care se lasa prada instinctelor primare, intoarce capul pe strada dupa o femeie, fluiera admirativ sau foloseste diferite expresii, deseori vulgare, de genul: „Ce bucatica... ce bunaciune …. mama cum arata, etc.” Inca de pe vremea cand oamenii traiau in caverne, barbatii isi alegeau femeile dupa aceste doua criterii: atractivitate si disponibilitate. Acestea sunt inscrise adanc in genele noastre, si tot de aceea ne ia atat de putin timp ca sa clasificam o femeie. Pentru ca sa transmiti aceste mesaje unui barbat, trebuie sa fii zambitoare, sa afisezi o pozitie deschisa: bratele si picioarele sa nu fie incrucisate (cu exceptia cazului cand esti adezata si incrucisarea stransa a picioarelor este considerata extrem de sexi), sa nu privesti in jos, parul sa-l ai desfacut, capul sa fie putin inclinat pentru a elibera feromonii, accentuati de parfumul discret din spatele urechii, sa-ti afisezi gatul si mainele pentru a arata cat de fina este pielea, sa-ti afisezi gleznele, cat sunt de subtiri, sa scoti in evidenta bustul sau uneori, sa porti un minijupe pentru a arata forma picioarelor, toate acestea sunt extrem de atractive pentru barbati. Eident, ca nu trebuie facute toate odata, nici daca ai toate aceste atuuri. O femeie care-si da seama ca unele dintre ele nu sunt in favoarea ei si le va acoperi. De cele mai multe ori, pentru un barbat, sunt mai senzuale formele care se pot ghici, lasand libera imaginatia, decat cele expuse direct. Exista pericolul de a da in vulgaritate expunand prea mult. Vremurile cand barbatii erau interesati doar de sanii si soldurile mari, fundul bombat si 90, 60, 90, au cam trecut. Cei mai multi barbati nu sunt in cautarea unui super model. Ei doresc doar sa cunoasca o femeie frumoasa: sa aiba un par sanatos, ingrijit, matasos, piele fina, un machiaj discret, bine facut, o greutate normala. O femeie frumoasa este o femeie echilibrata si care degaja feminitate. Exagerarile nu sunt bune deloc: nici prea machiata, nici prea slaba, nici prea grasa. Frumusetea interioara este la fel de importanta ca si frumusetea exterioara. Nu-ti musca buzele. Unele femei incearca sa-si muste putin buzele pentru ca acestea sa se umfle si sa se inunde de sange. De cele mai multe ori, o fac atunci cand sunt vazute de catre barbati. Este un gest care trebuie stapanit foarte bine. Oricat de senzuala este cuprinderea buzii intre dinti si lasata sa se elibereze incet, niciunui barbat nu-i va face placere sa vada o buza suferinda, sangarand sau tumefiata. Mai bine evita-l, sau exerseaza-l in fata oglinzii pana-ti reuseste. O varianta mai simpla este utilizarea rujului de buze. Atunci cand esti intr-un grup, pentru a-i arata persoanei dorite ca esti interesata de ea, este bine sa te inclini inspre ea. Acesta este un mesaj pentru intreg grupul. Barbatului ales ii transmiti ca esti interesata, celorlalti barbati din grup le spui ca nu mai esti disponibila, iar pe celelalte femei le anunti ca tu esti interesata de acel barbat si sa nu se bage. Chiar daca nu toata lumea stie sa interpreteze limbajul nonverbal, aceste gesturi sunt simtite la nivel instinctiv. De aceea, in comunicare, limbajul nonverbal reprezinta procentul cel mai mare din transmiterea mesajului. Atunci cand iti place un barbat si vorbesti cu el, priveste-l direct in ochi si inclina putin capul. E un gest de dragalasenie, dar care-ti expune si gatul. Aceasta inseamna interes si senzualitate. Nu-i sustine foarte mult privirea, chiar daca poti sa o faci. Cand ai senzatia ca e suficient de lung contactul si s-ar putea ca el sa nu mai reziste, daca-ti place de el, coboara incet privirea, prezentandu-i genele tale lungi. Daca nu-ti place de el, ori ii sustii privirea pana cand cedeaza, incercand sa o faci cat mai rece, ori te uiti intr-o parte aratand dezinteres pentru el. Daca vrei sa-l zapacesti repede, atunci cand vorbeste uita-te atent la buzele lui. Felul in care tii geanta este important. Daca nu-ti place un barbat, vei tine geanta in brate sau pe masa in fata ta (depinde de marimea gentii). Aceasta simbolizeaza un paravan, un zid pus intre tine si acel barbat si reciproc, daca-ti place un barbat, vei elimina orice obstacol dintre tine si el, aseaza geanta in spate, agatata de spatarul scaunului, sau pe un scaun alaturat sau pe o alta masa, numai sa nu fie intre tine si el. Daca esti intr-un loc unde geanta poate disparea usor, n-o lasa totusi din mana. Nu tine picioarele indreptate spre iesire, asta insemna ca vrei sa pleci, sa iesi din acel contact. Indreapta picioarele spre el, semn ca esti interesata, atrasa de barbatul din fata ta. Uita-te la picioarele lui, daca sunt indreptate spre tine, inseamna ca este atras de tine, iar daca sunt indreptate in alta directie, inseamna ca mai ai mult de lucru, daca, totusi, il mai vrei. Zambeste. Zambeste cand vorbeste cu tine. Nu sta cu un ranjet tamp intiparit pe fata, asa cum am vazut la diferite persoane. Cred ca a fost atat de exersat incat pare o masca. Chiar daca merge pe strada, pe holurile unei institutii, se afla la o petrecere sau flirteaza, are acelasi zambet mereu, de aceleasi dimensiuni, rigid, care nu transmite nimic. Fata ta trebuie sa transmita sentimente, trebuie sa fie mobila, zambeste atunci cand trebuie, arata o gama larga de zambete, mai finute pentru anumite aluzii, mai largi pentru glume. Nu zambi si la celelalte persoane, sau nu atat de larg. Trebuie sa inteleaga ca zambetul este doar pentru el. Atinge-l putin. Cu toate ca atingerea ar trebui sa fie initiativa barbatului, daca cel de care-ti place este mai timid fa-o tu prima. Raspunde la orice atingere de-a lui. Uita mana in mana lui un pic mai mult decat normal, nu te grabi sa o retragi, daca el din „greseala” o pune peste a ta. Nu-ti retrage genunchiul si apleaca-te putin spre el daca el te atinge cu piciorul sau te trage de mijloc. Daca esti in picioare, intr-un grup, si vrei sa iesi in evidenta, muta-te subtil in centrul grupului. Asta inseamna ca esti in centrul atentiei, toate privirile sunt indreptate spre tine, inclusiv ale barbatului pe care vrei sa-l cuceresti. Ceea ce bei, exprima ceea ce esti. Vrei sa-i arati ca esti o femeie fierbinte, plina de senzualitate si dorinta, cere o bautura calda, de preferinta ciocolata, sau un pahar de vin. Vrei sa-i arati ca esti o femeie rece, dura, cere un pahar cu multa gheata sau un pahar de apa rece. Exista o teorie care asociaza persoanele care beau bauturi calde cu persoane care sunt atente la ce se intampla in jurul lor, iar cele care beau bauturi reci, cu persoane carora le place introspectia. Draga mea, indiferent de cata maiestrie vei obtine in utilizarea limbajului nonverbal, asculta sfatul meu despre psihologia masculina. Un sfat dat de un barbat. Barbatii cauta intr-o femeie „fantana tineretii”. Aceasta nu inseamna ca un barbat cauta o femeie cu o varsta mai mica decat el, cu toate ca se intampla aceasta de cele mai multe ori. „Fantana tineretii” este o atitudine. O femeie ce detine „fantana tineretii” este inocenta, plina de energia copilareasca, rade si se comporta copilareste, nu se supara din nimicuri, ii plac surprizele, ii place sa se joace, iar acest lucru stimuleaza un barbat la nivel subconstient, dorind sa o ocroteasca si sa o invete. E greu pentru o femeie in ziua de astazi sa fie asa, cand trebuie sa se ocupe de studii, de familie, de serviciu, de o afacere, de cumparaturi, de casa, de spalat etc. Nu lasa sa moara copilul din tine. Cunosc femei de 43 de ani care se comporta ca si cum ar avea 18 ani si, din pacate, am vazut copile de 18 ani care pareau de 43. Unele prietene de-ale mele imi spuneau: „Imi place de tipul de acolo. Ce sa-i spun ca sa ma placa?” Incepeam fara sa vreau sa rad, cand auzeam asa ceva. Din totalul de comunicare, 55% este reprezentat de limbajul nonverbal, 38% din tonalitate si 7% din cuvinte. Atunci cand 93% din comunicare este reprezentata de limbajul nonverbal si paraverbal, tu ma intrebi ce sa-i spui ? Iti spun eu ce sa nu-i spui. Nu fi nerabdatoare si nu pune presiuni asupra lui. Nu-l intreba cand este a doua intalnire, cand te suna, cand va mutati impreuna, cand va casatoriti, cand o sa aveti primul copil. Barbatii au un scop bine definit si sunt orientati spre obiectiv ... au deja o viziune a vietii pe care vor sa si-o faureasca, pe toate planurile: familie, afacere, studii, calatorii, casa, masina. Atunci cand intalneste o femeie, el spera ca ea il va urma pe calea lui, ca va fi alaturi de el, ca-l va intelege si sustine. Daca ea va prelua conducerea si-i va schimba brusc aceste obiective, el se va simti complexat. Trebuie sa fi intotdeauna increzatoare in tine. Gandeste-te ca daca vrei si-ti doresti cu adevarat, vei obtine de la orice barbat dragostea pe care ti-o doresti. Barbatii sunt atrasi de femeile care traiesc o viata de dragoste, pozitive, pline de bucurie, creative si care nu-si fac griji din orice. Cei mai multi oameni traiesc cu teama de a fi lasati, de a nu fi iubiti, de a suferi, de a fi inselati, isi fac griji cu privire la viitor. Nimeni nu doreste sa traiasca cu un astfel de om. Trebuie sa fi o femeie plina de dragoste in inima sa, care vede dans, muzica si poezie oriunde se duce. O astfel de femeie poate cuceri orice barbat. Nu minti ! Prima oara cand vei prinsa cu minciuna, sau ca incerci sa-l manipulezi pe barbat (in afara de cazul in care si el doreste asa ceva si accepta pana la un anumit nivel manipularea) vei pierde increderea si respectul lui ... doua ingrediente foarte importante pentru a cuceri un barbat. In concluzie: Pentru a cuceri un barbat, trebuie mai intai sa stabilesti un contact vizual cu el si sa-i zambesti. Daca ai stabilit contactul vizual, lasa-ti privirea in jos pentru a-l chema la tine. Lui ii va trebui un curaj enorm pentru a face asa ceva, asa ca, daca vezi ca nu se misca, continua sa-i zambesti. Oricarui barbat ii este teama ca a interpretat gresit semnalul si ca se va face de ras in fata celorlalti barbati, ca fiind un vanator ratat. De asemenea, ii este frica ca si celelalte femei din jur il vor considera un ratat si nu va mai avea succes la niciuna. Increderea lui in sine ar fi la pamant, daca nu si mai jos. In timpul discutiei foloseste orice gest descris mai sus pentru a-i transmite ca esti interesata de el. Gesturile de mai sus nu sunt limitative. Ele pot fi completate cu: aruncarea capului pe spate, aruncarea parului peste unul din umeri, leganarea soldurilor in timpul mersului, privirea cu ochii pe jumatate inchisi, intoarcerea rapida a ochilor in alta parte cand ii este surprinsa privirea, gura intredeschisa, buzele umezite (acesta simbolizeaza organele genitale ale femeii si inseamna o invitatie sexuala), mangaierea obiectelor cilindrice (tigara, piciorul unui pahar - manifestare inconstienta a ceea ce se petrece in mintea femeii), intoarcerea capului si privirea peste umar, incrucisarea stransa a picioarelor. Foloseste un ton al vocii vesel, zglobiu, fara griji. Ai permanent o atitudine copilaroasa – „fantana tineretii”. Echilibru, echilibru, echilibru. Mult succes!

Cum se cucereste un barbat


Cum sa cuceresti o femeie 8
Intuitia este capacitatea cuiva de a citi semnalele non-verbale ale altor persoane si de a le compara cu cele verbale. Femeile au, in general, aceasta capacitate mai dezvoltata decat barbatii, si acest fapt justifica ceea noi numim „intuitie feminina”. La ele, aceasta este o abilitate innascuta, probabil si datorita faptului ca au capacitatea de a observa detaliile marunte. De aceea, ele vor sesiza cu mai multa usurinta semnalele transmise de barbati, decat le observa un barbat pe cele transmise de o femeie. Nu exista barbati care cuceresc femei si barbati care nu au succes la femei, ci doar barbati care inteleg mesajele transnise de o femeie si barbati care nu le pot citi. Tot, datorita intuitiei feminine, acestea ajung sa fie mai buni negociatori decat barbatii. O femeie isi va da imediat seama ca un barbat este interesat de ea cand va observa ca barbatul respectiv o accepta in spatiul sau personal, isi suge burta, isi aranjeaza cravata si-si trece mana prin par. Dar, nici noi barbatii nu ne lasam mai prejos. Am invatat, de cele mai multe ori intuitiv :), ce gesturi le atrag pe femei si le folosim pentru a ne face remarcati si a cuceri femeia pe care o dorim. Asa ca, relaxeaza-te, ia o hartie si un pix si noteaza cele spuse, care te vor transforma intr-un Casanova de neoprit. In primul rand, trebuie sa stii ca doar invatarea si folosirea doar a limbajului corpului pentru transmiterea semnalelor, nu este suficient pentru a atrage o femeie. Foarte importante sunt si tonul vocii, respectiv tinuta. Daca stii sa le combini pe toate trei, lumea este a ta. Aceasta tehnica se numeste Tehnica „3V” – adica verbal, vocal si vizual (in paranteza fie spus, e putin cam fortat, caci primul „V” este un non-v). Dintre acesti „V”, peste 50% din mesaj este transmis de semnalele non-verbale. Ca in majoritatea cazurilor de comunicare. Dar, retine: limbajul corpului este greu de falsificat. E nevoie de ani si ani de exercitii pentru a transmite alt mesaj decat cel verbal (ceea ce este foarte greu) sau sa elimini de tot mesajele non-verbale (ceea ce este o metoda mai usoara). De aceea, este de recomandat sa folosesti aceste tehnici doar cand esti complet sincer, astfel corpul tau va reflecta in mod natural sentimentele tale. Sentimentele transmise de corpul tau vor rezona in corpul femeii si mesajul va fi perceput ca atare indiferent de cuvintele folosite. De aceea, daca esti incordat si nesigur pe tine, femeia va simti nesiguranta si va dori sa plece fara sa-si explice exact motivul. Dar, daca esti relaxat si plin de incredere, ea va dori sa ramana in apropiere si sa se incarce cu aceste sentimente minunate. Uneori, sentimentul este atat de puternic, incat femeia simte „fluturi in stomac”. Primul meu sfat pentru tine este: Relaxeaza-te! Oriunde ai fi, la serviciu, in club, pe strada, oricand, ziua, noapte, in timpul tau liber sau in interes de serviciu si orice ai face, relaxeaza-te! Nu ma crezi ? Fa acest exercitiu. Acum! Gandeste-te la ceva frumos, vesel si zambeste. Incearca sa-ti mentii zambetul chiar daca nu este real si gandeste-te la o experienta traumatizanta din viata ta. Pastreaza zambetul. Poti? Nu poti! Este imposibil sa simti o emotie negativa, daca zambesti. Acelasi lucru este valabil si pentru atitudinea ta. Daca esti relaxat vei simti ca ai incredere in tine, daca-ti schimbi postura intr-o pozitie inchisa, cu umerii stransi, sau vei lua o pozitie defensiva, stand retras, cu un perete in spate, dintr-o data te vei simti nesigur. Cand stai intr-un scaun, lasa-te lejer pe spate. Nu sta aplecat in fata. Incearca sa stai lasat pe o parte, astfel incat linia umerilor sa nu fie paralela cu cea a solului. Nu fa miscari fara rost. Orice miscare fara rost (jocul cu un pahar, cu pachetul de tigari, cu telefonul, rasfoirea unei reviste, batutul darabanei pe masa cu degetele etc.) reprezinta o forma de tensiune, de nesiguranta sau de nerabdare. Nu uita! Fii relaxat. Ai tot timpul din lume. Nu fa gesturi repezite. Stai cat mai calm. Atunci cand stai in picioare, fi relaxat. Si, asimetric :). Lasa toata greutatea pe un picior, iar celalalt lasa-l lejer, sa formeze un unghi drept cu piciorul suport. Cand ai obosit, schimba centrul de greutate pe celalalt picior. Orice alta pozitie, de drepti sau cu picioarele departate, sunt pozitii de armata, rigide. Poti tine oricand, fara a gresi, o mana in buzunar. De obicei, aceasta se tine in buzunarul de pe partea piciorului suport. Cand stai de vorba cu o femeie nu te aseza in fata ei. Se va simti in nesiguranta si va avea impresia ca-i blochezi drumul, calea ei de a pleca cand vrea, va avea impresia ca o tii cu forta si o vei pierde rapid. Incearca sa te pozitionezi putin in lateral. Aceasta o va face sa se simta mult mai in largul ei iar tu vei da dovada ca esti un tip increzator in el. Daca ai un pahar in mana, tine-l in lateral. Daca-l aduci in fata, pozitia ta se va transforma intr-o pozitie inchisa. Fii relaxat! Cred ca nu mai are rost sa-ti spun sa fii atent la consumul de alcool. Alcoolul duce la dezinhibitii, nu vei mai avea controlul corpului, mintea ta nu va mai fi limpede si vei transmite semnale contradictorii. Incerca sa razi. Rasul este relaxant. Relaxeaza-ti gatul. Fa cateva miscari de cap. Mergi relaxat. Toata relaxarea ta, va transmite un sentiment de relaxare si catre ea. Si daca ea este relaxata, este pe jumatate sedusa. Atunci cand ai observat femeia care-ti place, indreapta-te spre ea incet, cu pieptul in afara, relaxat, sigur pe tine si gandeste-te: „Sunt un sex simbol. Pot avea orice femeie imi doresc. Sunt carismatic, inteligent si plin de umor. Am succes si orice femeie ma place.” Astfel, femeia te va observa inainte de a ajunge langa ea. Ai grija, numai sa nu dai in extrema cealalta, sa nu mergi ca un increzut, ca un infumurat si nici sa nu mergi spre ea in linie dreapta. Va avea impresia ca o ataci. Mergi pe un semicerc cu o raza mica. Nu este nevoie sa ocolesti toata sala, sau sa-i dai tarcoale. De obicei, femeile stau in grup. Astfel, ele se simt in siguranta si confortabil. Este destul de greu sa o extragi din grup pe femeia care-ti place, insa nu imposibil. Primul lucru care trebuie sa-l faci este sa le dovedesti ca nu esti o amenintare, asa ca, vei cere mai intai permisiunea sa te alaturi grupului (chiar daca este singura, tot ii vei cere permisiunea sa i te alaturi). Nu faci nimic impotriva vointei ei, altfel va bate in retragere si se va duce in zona in care se simte sigura. Nu incepe discutia imediat. O lasi cateva momente sa te studieze, sa te masoare din cap pana in picioare. Astfel, ulterior, va fi mult mai atenta la ce spui, decat sa te asculte si sa te masoare in acelasi timp. Fiindca, vrei sau nu, de masurat, te va masura. Atunci cand in grup exista cel putin un barbat, trebuie sa-l identifici pe masculul alfa. Daca exista un singur barbat este usor, daca sunt mai multi va trebui sa urmaresti putin grupul pentru a vedea la glumele cui se rade cel mai mult, cine este asteptat sa rada primul, cine vorbeste cel mai mult, cine este pozitionat cat mai in centrul grupului etc. pentru a identifica masculul alfa. Deci, daca femeia inimii tale se afla intr-un grup in care exista cel putin un barbat, te adresezi prima oara mascului alfa. In felul acesta, ii arati respect si vei fi acceptat de el. Daca te accepta masculul alfa, te accepta si grupul. Nici nu mai conteaza daca masculul alfa este prietenul persoanei pe care vrei sa o cuceresti. S-ar putea sa fie in avantajul tau. Daca te place, s-ar putea chiar ca prietenul ei sa o trimita spre tine. Dupa ce ai fost acceptat relaxeaza-te. Daca grupul este asezat, aseaza-te asa cum ti-am aratat. Daca grupul este in picioare, alege pozitia descrisa mai sus. Nu te bloca. Nu sta intr-un singur loc. Deplaseaza-te, astfel incat sa te invarti cat mai mult in jurul persoanei care te intereseaza. Fii mereu in lateralul ei. Incearca, la un moment dat, sa te departezi putin de ea. Nu prea mult. Daca va incerca sa pastreze aceeasi distanta fata de tine, deja te-a acceptat. I-ai captat interesul. Nu vorbi numai cu ea. Intotdeauna vorbeste si cu ceilalti din grup. Atinge-o! Atinge-i palma, pune-i mana pe umeri, imbratiseaz-o, speculeaza orice contact posibil, functie de discutie. Prietenii se ating intre ei, strainii nu o fac. Tu trebuie sa te manifesti deja ca un prieten apropiat. Altfel, vei fi perceput toata seara ca un strain. Deja ai ajuns foarte aproape de ea. De aici, intervin detalii pe care o femeie le observa instantaneu si la care eu nu am cum sa te ajut. Aceste detalii depind numai de tine. O femeie se va uita la mainile tale si-ti va studia unghiile. Ele au o obsesie pentru unghiile lor si va urmari sa vada daca si ale tale sunt taiate si curate. Mai ales, daca-si va imagina ca este mangaiata cu acele maini. Iti va urmari tinuta, accesoriile, pantofii, pieptanatura, intr-un cuvant cat esti de ingrijit. Daca esti ingrijit si ai grija de tine, asta inseamna ca poti avea grija si de ea, si de lucrurile tale. Nu va trebui sa stranga dupa tine prin casa. Iti va urmari si numara firele de par de pe fata, din nas, din urechi, sprancenele, totul. Nu uita ca ele se epileaza si parul fara rost le irita. Asta nu inseamna ca trebuie sa renunti la o mustata ingrijita sau o barba frumos conturata. Acum, de exemplu, sunt la moda perciunii lungi. Daca sunt tunsi frumos, nu pot decat sa-ti faca o imagine de macho. Un alt factor foarte important, este mirosul. Asigura-te ca ai facut dus proaspat, ca nu mirosi a transpiratie, ca esti parfumat, dintii sunt periati si nu ai o gura mirositoare. Daca ai o respiratie care nu este proaspata nu-ti vei permite sa vorbesti si totul este terminat. De asemenea, nu este deloc placut sa spui ceva si persoana cu care vorbesti sa strambe din nas sau sa intoarca capul. S-a dus naibii imaginea ta de cuceritor. Haina il face pe om. Acest proverb este 100% adevarat. Hainele comunica cine esti, cum traiesti, care sunt gusturile tale, nivelul tau social. Vei transmite foarte multe mesaje prin modul in care te imbraci si acestea nu trebuie sa fie in contradictoriu cu ceea ce spui sau rezultatele pe care vrei sa le obtii. Relaxeaza-te si vorbeste incet. Ii vei forta pe toti sa faca liniste si sa te asculte. Asta inseamna autoritate. Incearca sa-l imiti pe Barry White. Nu vorbi din gat. Scoate sunetele cat mai din adanc pentu a fi cat mai pline. Astfel vor avea rezonanta si vor ajunge cat mai departe. Sunt utile astfel de sunete in medii zgomotoase. Foloseste-ti diafragma. Fii expresiv si incearca sa simti fiecare cuvant. Exagereaza emotiile daca trebuie. Nu vorbi monoton, plictiseste. Variaza ritmul: vorbeste cand incet, cand rapid, cand mai incet, cand putin mai puternic (fara a tipa), functie de subiectul povestirii. Nu rupe primul contact cu ochii. Evitarea contactului cu privirea, inseamna ori ca nu esti sincer, ori ca te lasi dominat. Tu esti masculul. Tu esti puternic. Las-o pe ea sa coboare incet, timid, rusinat, privirea. Uneori, numai acest gest este suficient pentru a arata ca este cucerita. Daca va intoarce privirea intr-o parte va insemna ca nu este interesata si mai ai de lucru. Atunci cand mergeti pe jos spre ceva (ai invitat-o sa iesiti afara, o conduci la locul ei sau spre masina, nu conteaza unde), las-o jumatate de pas in fata si pune-i mana pe spate, pentru a o conduce. Trage-o usor spre tine, fara a o forta. Protejeaz-o fizic si fi mereu atenta cu ea: deschide-i usile, trage-i scaunul cand se ridica sau se aseaza la masa, da-i haina daca-i este frig, ajut-o sa se imbrace, mergi pe partea exterioara a strazii, pune corpul tau intre corpul ei si orice amenintare posibila. In concluzie: Fii relaxat! Arata ca esti un tip sigur pe sine, care poti avea grija de tine si de partenera ta. Este una din calitatile cautate de femei. Femeile sunt in mod natural atrase de oameni puternici, deoarece acestia transmit un sentiment de securitate. Fii relaxat! Arata ca esti un tip social. Toata lumea te place. Acest tip este atractiv pentru femei, deoarece exista o cerere mare pentru el. Capacitatea ta de a socializa cu usurinta si cu succes cu mai multe femei este ca un efect de bulgare de zapada. Cu cat vorbesti cu mai multe femei de inalta calitate, cu atat mai mult alte femei te vor dori. Asta-i selectia naturala. Fii relaxat! Nu-ti fie teama sa vorbesti cu femeile, nu-ti fie tema sa le zambesti, nu-ti fie teama sa le atingi, nu-ti fie teama sa ai contact vizual cu ele. Fii relaxat si nu uita cu ce am inceput acest articol. O femeie are o intuitie mult mai dezvoltata decat te-ai astepta. Inca de cand ai plecat de pe loc, ea va stii de ce vii. Gesturi de care tu nu esti constient, pentru ea vor insemna mesaje atat de puternice incat vor fi ca si cum ai striga. Gestul de a-ti aseza cravata, sau daca nu ai cravata, de a-ti aseza gulerul la camasa sau sacou, de a sterge un fir de praf de pe umeri, de a-ti aseza butonii, parul sau orice alt gest care inseamna aranjarea tinutei si un aspect exterior cat mai ingrijit, este clar pentru femeie ca tu ai intentia de a te prezenta. Fii relaxat si incearca sa elimini din comportamentul tau gesturile primitive, animalice de cucerire: nu baga mana in cureaua de la pantaloni cu degetul cel mare sub curea si celelalte patru deasupra pentru a accentua zona organelor genitale, nu folosi o privire holbata, pline de pofte, nu sta cu mainele in solduri pentru a-ti arata marimea corporala, cantitatea musculara si disponibilitatea pentru aventura, nu sta pe scaun cu picioarele indepartate expunandu-ti zona inghinala. Au apus de mult aceste vremuri. Relaxeaza-te!

Cum sa cuceresti o femeie