Tehnica „Declick”


Declick

Declick

“A încerca să schimbăm lumea înainte de a ne schimba conceptul despre noi înşine înseamnă a lupta împotriva firii lucrurilor. Nu poate fi vreo schimbare exterioară până ce nu e o schimbare interioară. Precum înăuntru, aşa şi afară.”

Neville Goddard

Cu ce-s diferite aceste tehnici fata de tot ce se gaseste pe internet sau in cartile din comert? De ce site-ul este dedicat atat copiilor cat si parintilor?

Am constatat ca nu mai imi acord timp sa invat ceva ce imi place, ci doar ce am nevoie. Mereu aman lucrurile care imi plac, dar intotdeauna invat (mai mult sau mai putin….) ceea ce imi trebuie la serviciu. Ce metoda imi recomanzi pentru a invata altfel decat intr-un mediu organizat, adica scoala, curs etc.?

Acestea sunt cateva intrebari pe care le-am primit pe e-mail ca urmare a tehnicilor postate.

Sa ne suflecam manecile si sa o luam gospodareste cu inceputul.

Dupa revolutie a aparut o inundare a pietei cu lectura de dezvoltare personala. Unele persoane s-au multumit doar sa citeasca si sa citeasca si iar sa citeasca tot ce le cadea in mana despre dezvoltare personala. Cu cat citeau mai mult cu atat aveau impresia ca sunt mai buni, ca au evoluat. Ba chiar unii se credeau superiori celorlalti, cea mai dezavantajoasa atitudine pentru o persoana.

Altii, s-au inscris la studii, au obtinut diplome de formatori de formatori, au facut si vreun blog unde aratau cat sunt ei de “destepti”, dar s-au cam oprit aici.

In sfarsit, exista si o a treia categorie, care, pe langa studii, si-au facut o firma, au inceput sa predea altor persoane, si-au dezvoltat programe si produse specifice, au inceput sa antreneze personalul companiilor …. ei bine, o parte dintre acestia au invatat ce este aceea dezvoltare personala. Spun doar o parte, caci sunt multi care inca mai preiau si transmit mai departe informatii neprelucrate, citite din carti, de pe net sau colectate de la participarea la cursurile altor lectori.

In primul meu articol precizez clar ca nu am pretentia ca am reinventat roata. Este destul de greu sa faci schimbari majore in acest domeniu. Insa, ceea ce va pot garanta este faptul ca absolut toate tehnicile pe care am sa le prezint pe acest blog au rezultat din experienta mea personala. Am descoperit de-a lungul existentei mele ca metodele invatate nu se pot aplica exact in practica. Am avut satisfactii cand am vazut ca tehnica adaptata de mine functioneaza, la fel cum am fost dezamagit cand am vazut ca metoda citita este un „bullshit”, cu toate ca era recomandata de un autor renumit.

Nu exista o tehnica pentru o anumita situatie. In Romania exista 19 milioane de tehnici, iar pe Terra 7 miliarde. Cate una pentru fiecare persoana. Un specialist in dezvoltare personala nu-ti va spune cum sa faci, ci iti va recomanda o anumita atitudine, care a dat cele mai multe rezultate pozitive in aceeasi situatie, sau te va invata cum sa-ti dezvolti anumite obiceiuri. Este mai degraba un consultant, un sfatuitor.

Si ca sa va dau un sfat imediat: feriti-va de toti cei care incearca sa va vanda sau sa va prezinte un anumit numar de metode pentru a obtine ceva, gen 21 de metode pentru …., 7 feluri in care …., 10 cai de succes in a ….., 100 de metode de ….

Dezvoltarea personala nu este atat de simpla. Niciodata nu veti reusi sa va dezvoltati luand o lista de „to do” si sa bifati ce ati facut, iar la sfarsit, gata ….. v-ati atins obiectivul. O sa fiti foarte dezamagiti. Si ce este mai periculos este faptul ca s-ar putea sa nu mai incercati si astfel, sa ajungeti intr-o pozitie mai rea decat cea din care ati plecat inainte de a aplica ce va invata „lista magica.”

De ce pentru copii, adolescenti si parinti? Simplu! Ma uit la adolescentii de astazi si ma ingrozesc cand ma gandesc ca ei imi vor plati pensia. Si mai tare ma ingrozesc cand ma uit la copiii de astazi si ma gandesc ca ei vor plati pensia copiilor mei. Nu e o chestiune generala. Nu este pentru voi, cei care cititi aceste randuri. Deja sunteti diferiti. Oricum, scoala nu-i pregateste pe tinerii de astazi pentru viata.

Pe vremea mea scoala era altfel. Dupa programul de scoala, mai faceam teme acasa 1 ora, maxim 2, ieseam afara unde ma jucam pana seara tarziu. Iar vacanta era vacanta. Nu aveam emisiuni la televizor, insa cartile ne transportau in lumi in care nici nu visam. Aveam timp sa ne jucam, sa socializam, sa invatam sa ne descurcam singuri, caci nu existau telefoane mobile si pana cand ajungeam acasa, nimeni nu stia de noi, nici familia, nici profesorii. Asa am fost „obligati” sa ne formam comportamentul, sa vedem diferite comportamente, sa testam diferite comportamente.

Astazi, profesorii parca nu se mai descurca singuri. Au nevoie de ajutorul parintilor. La fiecare sedinta ne solicita ajutorul si ne atrag atentia ca educatia nu se face doar in cele 4 – 8 ore, cat sunt copiii la scoala ci si noi, parintii trebuie sa continuam acasa sa facem lectii cu cei mici (sau mari). Si le dau teme de parca ar dori sa termine toate culegerile publicate, intr-o saptamana. Il asculti pe profesor, deoarece vrea binele tuturor, si stai cu copilul pana la miezul noptii, incercand sa-i explici cum se rezolva problemele. Cand termini, realizezi ca in ultima jumatate de ora ai vorbit singur, caci copilul doarme pe scaun. Copilul e din zi in zi mai obosit si acumuleaza tot mai putin. Ai impresia ca nu esti totusi un pedagog atat de bun pe cat te crezi si apelezi la un alt profesesor pentru pregatire suplimentara. Dupa ce, in prealabil, iti inscrii copilul la „After School”.

Am o veste pentru voi, domnilor invatatori / profesori care practicati aceasta metoda. Scoala se face la scoala. Daca nu puteti sa-i invatati pe copii in perioada dedicata pentru aceasta aveti o problema. Problema este si mai mare daca este nevoie de un alt profesor pentru a-i pregati pe copii pentru scoala. Si nu ma refer la a face performanta. Ci ca sa termine cu note bune clasa. Da! Noi, parintii, trebuie sa-i educam pe copii, dar pentru altceva. Noi trebuie sa-i pregatim pentru viata. Si, lasati-le vacanta sa fie vacanta. Tonele de teme date pentru vacanta, pentru ca nu cumva sa-si iasa din mana, sunt o prostie. In fapt, tot ce faceti este ca sa va fie voua mai usor, sa aveti portofolii si rezultate bune.

De ce si pentru parinti ? Ei bine, parintii mei au facut cu mine o greseala, pe care pana la un anumit punct am repetat-o si eu cu fata mea. Parintii mei, mereu mi-au spus: „Ia si invata. Tu sa nu ai alte probleme si nu te gandi la altceva decat la scoala. Lasa-ne pe noi sa rezolvam problemele, tu invata. Invata sa iei note bune, sa-ti gasesti o slujba buna si sa ai o sumedenie de avantaje”. Asa am facut. Am invatat cat am putut. Bucuria parintilor cand am fost primul din neamul meu care a intrat la facultate! Am terminat facultatea, m-am angajat. Am muncit pe branci ca sa dovedesc cat sunt de implicat. Programul meu de 8 ore s-a transformat rapid in program de 16 ore (uneori si mai mult). Si lucram pentru un angajator. Sau pentru mai multi. Caci atunci cand nu-mi mai ajungeau banii a trebuit sa-mi iau un al doilea serviciu. Aveam masina, laptop, telefon de serviciu. De ce nu-mi ajungeau banii ? Simplu. Cu cat castigam mai mult, cu atat cheltuielile erau mai mari. Imi luam un televizor mai mare, pe urma un al doilea televizor, pe langa frigider cumparam si congelator si o combina, cat mai multe electronice care imi mareau de fapt factura la curentul electric. Abonamentele la tv erau tot mai scumpe, caci acum aveam ecran pe care sa vad si pe cele din afara abonamentului de baza. Am luat o locuinta cu o camera in plus si au crescut impozitele. A trebuit sa cumpar mobila noua, masina genera cheltuieli, concediile erau tot mai scumpe, hainele trebuiau sa fie conform pozitiei ocupate.

Cu cat castigam mai mult cu atat cheltuiam mai mult. Si cine castiga? Statul si patronul. Patronul nu m-ar fi platit mai mult daca nu as fi devenit mai eficient, daca nu as fi inlocuit prin munca mea 2-3 sau chiar 5 oameni. Aveam impresia ca sunt de neinlocuit si eram mandru de mine. Dar, in realitate, patronul era mandru de el. Ca a reusit sa ma gaseasca si sa ma cumpere atat de ieftin. Caci, niciodata nu m-ar fi platit mai mult decat as fi produs. Asta am inteles-o tarziu, prea tarziu, in timpul crizei economice. Patronul a facut concedieri masive. Am crezut ca se va inchide firma, firma ce avea actiunile tranzactionate pe piata. Ce credeti ca s-a intamplat? El a reusit sa-si onoreze toate comenzile (mai putine ce-i drept) cu mai putini oameni, dar care lucrau mai mult, pe aceeasi bani, de teama sa nu fie concediati. Pe piata actiunilor asta a fost interpretata ca o crestere a eficientei si a crescut valoarea actiunilor. Acelui patron i-a mers mai bine in criza decat inaintea ei.

Si am invatat continuu … Si acum stiu cum sa rezolv logaritmi, integrale, determinanti, matrici etc. Ce pacat ca in viata de zi cu zi nu le folosesc asa de des. In urma cu 20 de ani le-am folosit … o data. Pe urma, le-am mai rarit! Cert este ca, unii dintre fostii mei colegi de liceu, cu note putin peste medie, au ajuns milionari. Au firme de succes si pentru ei lucreaza alte persoane, uneori alti colegi. Nu-mi aduc aminte de niciunul din fruntea clasei care sa fi ajuns propriul lui stapan. Au servicii bune, inteligente, profesori universitari, directori, medici, arhitecti. Castiga mult, dar nu au bani. Si printre colegii mei de la facultate s-a pastrat acelasi procent. Cei care au reusit sa fie proprii lor stapani sunt cei care erau pe la mijlocul clasei. Colegii tai cum au reusit?

Datorita (de fapt, corect e din cauza) vietii si alimentatiei dezordonate pe care o aveam am facut infarct. Am supravietuit acestuia (dovada ca scriu aceste randuri) si cand l-am intrebat pe doctor de ce am facut acest infarct, dorind sa elimin cauza si sa nu mai repet experienta, mi-a spus: „Nu pot sa-ti spun din ce cauza ai facut infarctul. Pot sa-ti spun doar atat. Gandeste-te la viata pe care ai dus-o pana acum. Acest drum te-a adus la acest rezultat. Trebuie sa schimbi ceva. Doar tu stii ce.”

Si atunci am avut un declick. M-am decis sa schimb in sfarsit ceva. M-am hotarat sa trec de partea cealalta a barierei. Sa nu mai lucrez pentru altii. Altii sa lucreze pentru mine.

Si aici ajung la intrebarea prietenei mele, cum de se face ca nu gaseste timp sa faca ce-i place ci doar ceea este nevoie pentru serviciu? Pentru ca, pentru a renunta la serviciu iti trebuie curaj. Pentru a incepe ceva nou trebuie sa-ti asumi un anumit grad de risc. Si aceasta nu se va intampla pana nu se va forma o anumita „masa critica” care sa incline balanta in directia care trebuie. Atunci se va face acel „declick”.

De obicei, este determinat de o problema majora in viata voastra, care va opreste un pic din goana zilnica: serviciu – casa – serviciu. Va pune pe ganduri, si inevitabil, va veti intreba: pentru ce ma zbat eu? ce-am realizat? cine sunt? imi place ceea ce fac? asta vreau sa fac si in continuare? imi place? merit?

Nu e neaparata nevoie sa se intample ceva drastic in viata voastra. Uneori „declick”-ul este realizat de o introspectie, de un vis, de o analiza, de un exercitiu de vointa, de o senzatie de saturatie, de o discutie cu un prieten.

Cum invata un adult? Ei, bine, un adult este mai putin motivat de curiozitate decat un copil, are o capacitate mare de organizare a cunostintelor, dar asimileaza mai greu, de unde rezulta nevoia integrarii teoriei cu practica, experiente concrete nu teorie.

Plecam din start de la ideea ca un adult decide el insusi ce anume sa invete. Si va invata ceva numai daca ii acopera o nevoie. De aceea va alege traininguri interactive, unde trainerul poate raspunde la intrebari, unde se vor desfasura activitati practice si unde va avea posibilitatea sa-si autoevalueze evolutia.

Kolb spunea ca in functie de stilul de invatare, persoanele se clasifica in 4 categorii:

  1. activistii (incearca mereu experiente noi, entuziasti, le place provocarea, acapareaza discutii, traiesc clipa, se bazeaza pe sentimente si intuitie) – metodele de invatare recomandate: traininguri scurte cu multe aplicatii practice, jocuri de perspicacitate, experiente, brainstorming
  2. reflectorii (analizeaza fiecare experienta, aduna date, trag concluzii tarziu, precauti, distanti. meditativi) – metode recomandate: cursuri cu persoane multe, in sali mari, pentru ca ei sa poata sta in ultimele randuri si sa-i observe pe ceilalti. Cursuri cu durata mare pentru ca ei sa poata avea timp sa traga o concluzie.
  3. teoreticienii (logici, le plac teoriile, modelele, principiile, perfectionisti, analitici, obiectivi) – metode recomandate: seminarii, cursuri cu traineri recunoscuti, autoritari, bine strucurate, cu suport de curs.
  4. pragmaticii (incearca idei noi si teorii in practica, folosesc orice oportunitate pentru a experimenta) – prefera webinariile, deoarece pot pune oricand intrebari. Aleg studiul individual. Fac multa cercetare, se inscriu in forumuri pentru a invata de la altii. Ei trec la treaba si se apuca de studiat doar cand se lovesc de o problema. Cauta solutii si cand le gasesc se opresc din acel studiu. Se intorc de la training cu dorinta de a incerca tot ce au invatat.

Indiferent in ce categorie va regasiti, mportant este sa nu uitati: sunteti cei mai buni in ceea ce va place cel mai mult sa faceti.

Succes si un „declick” cat mai grabnic.

“Viata nu ti se imbunatateste din intamplare, ci prin schimbare.”

Jim Rohn

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.