Fii curajos! 1


F|ii curajos!
Sarbatori fericite!

Sarbatori fericite!

In aceasta perioada, toata lumea ureaza membrilor familiei, cat mai extinse, cunoscutilor, prietenilor, intregii agende din telefon, intregii baze de date de pe e-mail, urari pentru sarbatori fericite.

Foarte frumos, nimic de zis. Asta este atmosfera de sarbatoare in care traim toti, si in aceste momente, toata lumea doreste binele celor din jur.

Insa nu este asa. Pe unii oameni nu-i poti schimba: vor fi rai, egoisti, hoti, talhari, criminali, violatori, parsivi, perversi etc. indiferent de perioada anului.

Altii se complac in starea in care se afla: mediocra sau foarte buna. Disconfortul pentru a iesi din aceasta stare este prea mare si nu merita.

Eu nu ma refer la acestia, ci la tine, care dintr-un anume motiv te-ai abonat la acest newsletter.

Acum, la sfarsit de an, iti arunc o provocare. Poate am sa te supar, dar eu nu am creat acest site pentru a te maguli, pentru a-ti spune cat de bun esti, ci pentru a te determina sa-ti pui intrebari. Intrebari, pe care poate nu ai avea curajul sa ti le formulezi singur, cu toate ca simti ca ar trebui.

Gandeste-te foarte bine. Acum, ai o singura viata. Asta. Cea pe care o traiesti. Pana ajungi sa traiesti viata de dupa moarte, sau sa te reincarnezi in alta viata, admite ca aceasta este viata ta. Daca nu-ti place ceva la ea, schimba. Iti amintesti cum mi-am resetat eu viata?

Daca nu-ti place cine esti, devino altcineva. Numai tu poti stabili ce e mai bine pentru tine. Si tot tu, esti singura persoana care poti spune ce este rau pentru tine. Multi se gandesc cum sa schimbe ceva ca sa le fie mai bine, dar foarte putini realizeaza ca le poate fi mai bine, eliminand ceea ce este rau in viata lor.

Vrei sa renunti la slujba ta? Fa-o! Rapid. Si ce daca vei cadea? Ridica-te! Mergi mai departe! Fii hotarat!

Invata sa spui „nu”. Spune „nu” lucrurilor care te deranjeaza. Spune „nu” colegilor care te incarca cu lucrari de care nu ar trebui sa te ocupi tu. Spune „nu” celor care-ti mananca timpul liber, inutil, doar pentru ca si-au dat seama ca esti o persoana care nu poate refuza, careia ii este jena, rusine sa spuna „nu”, sau care este foarte serviabila, dorind sa fie pe placul oricui. Spune „nu” celor care nu-ti sunt prieteni, care profita doar de pe urma relatiei cu tine. Spune „nu” celor din anturajul tau in prezenta carora nu te simti tu insuti.

Va veni o zi cand „maine” nu va exista. Exista o vorba romaneasca: nu lasa pe maine, ce poti face astazi. Eu as schimba-o si as spune: nu trai maine ce poti trai astazi. Sloganul meu preferat este „Carpe Diem!” Incearca sa faci astazi cat mai multe lucruri care-ti plac. Creaza lucruri frumoase, care te fac fericit si impartaseste-le cu altii. Iubeste! Multi fac liste la sfarsitul anului cu ce-si propun sa realizeze in anul viitor. Si eu imi fac astfel de liste. Ii invat si pe altii sa le faca. Ei bine, in acest an mi-am facut o a doua lista cu ce sa nu fac in anul viitor. Incearca si tu.

Citeste Valefar!

Fa-ti timp pentru tine. Este foarte important sa-ti dedici zilnic, sau in weekend un timp doar al tau. Niciodata sa nu te simti vinovat pentru el. Daca-ti place sa-l petreci singur, retrage-te in camera ta, sau pleaca singur la munte. Daca-ti place sa-l petreci cu familia, fa-o! Stati acasa sau plecati, dar gasiti activitati pe care sa le faceti impreuna. Petrecti timp de calitate, nu fiecare in camera lui, pe laptopul sau. Daca-ti place sa-l petreci cu baietii sau cu fetele (ma refer la persoane de acelasi gen nu mixt), fa-o! Dar anunta-ti partenera / partenerul ca acela este timpul tau, si in aceeasi perioada si ea / el sa-si petreaca timpul sau.

Permite-ti sa visezi. Un visator poate deveni oricand un vizionar. Nu te gandi mereu ca esti doar o persoana realista, cu picioarele pe pamant. Niciodata nu strica sa ai visuri. Si nici vise.

Intotdeauna sa fii convins ca se poate. Nu-ti mai spune ca nu se poate. Cu cine tii? Cu ursul? Tu esti cel mai bun prieten al tau. Ce faci? Te cenzurezi singur? Iti propui un lucru si tot tu gasesti argumente ca nu se poate? Asculta-ma cu atentie! Se poate absolut tot ce-ti propui! Se poate sari din stratosfera. Se poate sari de la 7.600 de metri fara parasuta. Se pot efectua scufundari la peste 200 de metri fara echipament. Se poate orice iti propui.

Antreneaza-ti mintea pentru a vedea oportunitati, chiar si în fata obstacolelor.

Apreciaza oamenii de langa tine. Razi mai mult. Uita-te pe wall-ul meu de pe facebook. Sigur vei gasi ceva de ce sa razi.

Nu te speria sa o dai in bara. Daca o faci, ce este? E mult mai rau sa nu actionezi de frica ca vei da gres. Nu e moarte de om. Adopta mentalitatea „Sa vedem ce se intampla”. Testeaza. Pana unde ai curajul sa testezi? Ai curajul sa testezi sa vezi ce se intampla cu viata ta?

Am citit undeva ca definitia curajului este lipsa fricii. Nu cred asta. Lipsa fricii este mai mult inconstienta decat curaj. Curajul inseamna a-ti accepta frica, a o controla si a domina. Curajul este de a recunoaste toate punctele tale slabe si a le accepta, a invata sa traiesti cu ele, sau de a putea sa te perfectionezi astfel incat sa le acoperi, sau sa le transformi in puncte tari ale tale. Curajul este sa ai putearea de a decide cum sa-ti traiesti viața, in ciuda fricii. Frica va dispare, pe masura ce vei persevera si vei reusi sa traiesti asa cum doresti.

Urarea mea de Craciun si Anul Nou, pentru tine, este: FII CURAJOS!

Citeste Gardianul Talismanului Blestemat


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Un gând despre “Fii curajos!