barbat


Cum am castigat simpatia colegei mele de birou 2
În urmă cu doi ani mi-a încăput pe mână cartea lui John Gray, ”101 moduri de a atrage simpatia unei femei la locul de muncă”. Prima mea reacție a fost de a o răsfoi ca să văd despre ce este vorba: carte biografică, povestiri, nuvele, roman, articole sau altceva. Nu m-am așteptat, dar nici prea surprins nu am fost când am văzut că sunt 101 sfaturi, o listă de 101 ”to do”. Cum în birou eram trei bărbați și o singură fată, m-am gândit să implementez cele ce mă învață Gray. ”Nimic mai simplu”, mi-am zis. ”În fiecare zi voi implementa câte un sfat. În felul acesta le pot și învăța foarte bine, nefiind nevoit să memorez multă informație deodată, iar simpatia colegei mele o voi câștiga treptat, ușor, fără să simtă, ca fiind ceva firesc, natural.” Zis și făcut! Luni, oare de ce toți spunem că atunci când ne apucăm de ceva o facem de luni, am citi primul sfat ”Când ajungi la birou, salut‐o înainte să o întrebi ceva legat de sarcina ei de serviciu”. Simplu, chiar foarte simplu. Oricum nu întrebam nimic de sarcinile ei de serviciu. Marți, al doilea sfat: ”Întreab‐o ceva de viața personală. De exemplu: ”Cum te-ai distrat în weekend?”” Hmmm! Se mai păstrează primul sfat ? Toate se acumulează ? Nu cred. Oricum, primul sfat era să o salut înainte de a o întreba despre sarcinile de serviciu. Și nu aveam de gând să o întreb nimic despre serviciu nici astăzi, așa că nu am de ce să o salut. Intru în birou, îmi arunc nonșalant geanta pe biroul meu și, ca și cum aș fi continuat o discuție începută mai devreme, o întreb: ”Ei ? Și cum ai petrecut în weekend?”, ”Care weekend” mă întreabă ea. ”Ăăăăă, cel de-acum două zile.” ”Ce-ți veni să mă întrebi acum?”. Nu i-am răspuns. Am zâmbit doar misterios. Nici nu știe că-i voi câștiga simpatia definitiv. Miercuri, ” Când arată foarte bine, poți să‐i faci un compliment fără conotații sexuale”. Cum dracu’ să faci un compliment fără conotații sexuale ? Presupunem că n-arată bine. Joi, ” Observă cu atenție schimbările din biroul ei și fă mici comentarii.” M-am uitat, m-am uitat și iar m-am uitat. Unde-o fi spiritul meu de observație? Aha, uite asta nu era ieri pe birou. Un tampon ? Ciudate idei mai au unele. ”E frumos cum ți-ai decorat biroul. Ai dat dovadă de multă imaginație folosind tamponul.” Colega mea s-a înroșit, și-a băgat repede tamponul în geantă și a ieșit grăbită din birou. Ah!!! Funcționează. Vineri, ” Folosește‐i numele când i te adresezi și amintește‐ți numele soţului sau prietenului și al copiilor ei.” Pffffai! Ce fraier. Și eu îi spuneam până acum pe prenume. Mă gândeam că la cei 24 de ani ai ei se poate. Ce bine e să mai citești o carte din când în când. ”Andrieș, ești măritată?” Efectul fu cel scontat. Se uită blocată la mine. ”Ai prieten?” o ușoară mișcare a capului în semn că nu. ”Ai copii?”. În acest moment, iar se înroși, se ridică în picioare, bâlbâi ceva și părăsi biroul. E bine! Nu am nume de reținut. O altă luni, ”Femeile sunt foarte sensibile la mediul în care‐și desfășoară activitatea. Poți să‐i aduci flori din când în când ca să înveselești atmosfera.” I-am spus soției că astăzi vreau să plecăm mai devreme de-acasă și să trecem prin piață. Am cumpărat cel mai frumos buchet care l-am găsit și, evident, soția m-a întrebat: ”Pentru cine e ?”, ”Pentru colega mea de birou.”, ”E ziua ei?”, ”Nu.”, ”Și atunci? De ce-i duci flori?”, ”Așa, ca să înveselesc atmosfera.” Nevastă-mea a tăcut. De tot. Nu a mai vorbit cu mine două zile. Reacția colegei a fost și mai și: ”Nu mai înțeleg nimic. După ce te-ai purtat cu mine ca un mârlan săptămâna trecută, acum îmi aduci flori?”. Ce rost avea să le explic lor strategia lui Gray de a câștiga simpatia colegei mele. Marți, ” Dacă încearcă să mute ceva foarte greu, poți să te oferi să o ajuți.”, Miercuri, ” Dacă se tunde, fă un comentariu legat de cât de bine îi stă.”, Joi, ” Dacă face o treabă bună, poți să o feliciți, Vineri, ” Dacă se subestimează, încearcă să îi redai încrederea în ea însăși”. Și uite-așa a trecut o săptămână plină de complimente. Nici nevesti-mii nu-i făcusem atâtea complimente. Următoarea săptămână a fost și mai greu, căci în prima zi m-am oferit să o ajut la rezolvarea problemelor și volumul meu de muncă s-a dublat, marți i-am arătat pozele de la nașterea fetiței mele și am râs împreună, miercuri i-am făcut o surpriză și i-am cumpărat o geantă Louis Vuitton. Asta da surpriză. Joi, ” Poți solicita întâlniri private în care să te oferi să o ajuți și în care să asculți ceea ce are de spus”. Am petrecut o seară minunată la un restaurant select din centru. La sfârșit mi-a spus că sunt un bărbat minunat și că niciunul din foștii ei prieteni nu a ascultat-o cum am ascultat-o eu. Chiar știu cum să mă comport cu o femeie și acesta este avantajul unui bărbat care a trecut prin viață. Eu îi mulțumeam lui Gray pentru sfaturile sale. Numai soția mea nu a înțeles deloc rostul acestei mese luate în doi,până la ora 22:30. Sfârșitul săptămânii a culminat cu zilele de vineri și sâmbătă, când m-am hotărât să îmbin două sfaturi, ”Invit‐o la unele evenimente speciale din viața ta” și ”Invit‐o la o cină cu familia ta.” Așa că vineri am invitat-o sâmbătă seara la noi acasă. Ce moment mai bun, mai frumos și mai încărcat de emoții putea fi, decât sărbătorirea a zece ani de căsătorie. Nedorind să o pun la o cheltuială prea mare, nu i-am spus colegei mele de eveniment ci doar că o invit la mine și dorind să-i fac soției o surpriză, nu i-am spus de invitatul neașteptat. Nu știu de unde a aflat colega mea de eveniment căci a adus o șampanie. În dreapta. N-am prea înțeles de ce în stânga avea doar două pahare, probabil că era cu mașina. Eu am apreciat rochița roșie extrem de scurtă cu un decolteu foarte adânc, însă soția mea, nu. De-atunci, mi-am schimbat serviciul, sunt în divorț cu soția și am aruncat cartea cât acolo. Bine că nu m-am apucat de citit și ”101 moduri în care poți atrage simpatia unui bărbat la locul de muncă.” Cine va mai încerca să implementeze liste de ”to do” în dezvoltarea personală și profesională, ca mine să pățească.

Cum am castigat simpatia colegei mele de birou


Cum sa cuceresti un barbat
Ei, aici e mult mai greu. O femeie are atat de multe atuuri pe care le poate folosi, incat nici nu stiu cu ce sa incep. O femeie poate cuceri un barbat numai daca se joaca cu parul, sau isi arata gatul, daca-i arunca o ochiada barbatului dorit, isi deschide un nasture in plus la decolteu sau isi departeaza putin genunchii. Adevarul e ca daca o femeie isi pune mintea, face ce vrea cu oricare dintre noi. Nu degeaba se spune, ca noi, barbatii, suntem capul familiei iar ele sunt gatul. Cele mai mari secrete ale lumii au trecut prin budoarele femeilor. Femeile, fiind extrem de atente la felul cum arata, principalele gesturi ale lor, atunci cand doresc sa cucereasca un barbat, sunt cele de aranjare a tinutei: isi aranjeaza parul, fusta, bluza, devin cochete si arunca ocheade, incearca sa stabileasca contacte cu privirea si sa le prelungeasca cat mai mult, isi orienteaza corpul si laba piciorului catre barbatul care i-a trezit interesul. Pana aici, nimic deosebit. Cam ca un barbat. Primul semnal pe care vrei sa-l transmiti (acum vorbesc numai cu femeile) unui barbat este ca esti atractiva si disponibila. Problema este ca ai mai putin de o secunda la dispozitie pentru a face aceasta. Un barbat, are o reactie de placere sau de respingere fizica, aproape instantanee. De aceea, vei vedea cum un barbat needucat, si care se lasa prada instinctelor primare, intoarce capul pe strada dupa o femeie, fluiera admirativ sau foloseste diferite expresii, deseori vulgare, de genul: „Ce bucatica... ce bunaciune …. mama cum arata, etc.” Inca de pe vremea cand oamenii traiau in caverne, barbatii isi alegeau femeile dupa aceste doua criterii: atractivitate si disponibilitate. Acestea sunt inscrise adanc in genele noastre, si tot de aceea ne ia atat de putin timp ca sa clasificam o femeie. Pentru ca sa transmiti aceste mesaje unui barbat, trebuie sa fii zambitoare, sa afisezi o pozitie deschisa: bratele si picioarele sa nu fie incrucisate (cu exceptia cazului cand esti adezata si incrucisarea stransa a picioarelor este considerata extrem de sexi), sa nu privesti in jos, parul sa-l ai desfacut, capul sa fie putin inclinat pentru a elibera feromonii, accentuati de parfumul discret din spatele urechii, sa-ti afisezi gatul si mainele pentru a arata cat de fina este pielea, sa-ti afisezi gleznele, cat sunt de subtiri, sa scoti in evidenta bustul sau uneori, sa porti un minijupe pentru a arata forma picioarelor, toate acestea sunt extrem de atractive pentru barbati. Eident, ca nu trebuie facute toate odata, nici daca ai toate aceste atuuri. O femeie care-si da seama ca unele dintre ele nu sunt in favoarea ei si le va acoperi. De cele mai multe ori, pentru un barbat, sunt mai senzuale formele care se pot ghici, lasand libera imaginatia, decat cele expuse direct. Exista pericolul de a da in vulgaritate expunand prea mult. Vremurile cand barbatii erau interesati doar de sanii si soldurile mari, fundul bombat si 90, 60, 90, au cam trecut. Cei mai multi barbati nu sunt in cautarea unui super model. Ei doresc doar sa cunoasca o femeie frumoasa: sa aiba un par sanatos, ingrijit, matasos, piele fina, un machiaj discret, bine facut, o greutate normala. O femeie frumoasa este o femeie echilibrata si care degaja feminitate. Exagerarile nu sunt bune deloc: nici prea machiata, nici prea slaba, nici prea grasa. Frumusetea interioara este la fel de importanta ca si frumusetea exterioara. Nu-ti musca buzele. Unele femei incearca sa-si muste putin buzele pentru ca acestea sa se umfle si sa se inunde de sange. De cele mai multe ori, o fac atunci cand sunt vazute de catre barbati. Este un gest care trebuie stapanit foarte bine. Oricat de senzuala este cuprinderea buzii intre dinti si lasata sa se elibereze incet, niciunui barbat nu-i va face placere sa vada o buza suferinda, sangarand sau tumefiata. Mai bine evita-l, sau exerseaza-l in fata oglinzii pana-ti reuseste. O varianta mai simpla este utilizarea rujului de buze. Atunci cand esti intr-un grup, pentru a-i arata persoanei dorite ca esti interesata de ea, este bine sa te inclini inspre ea. Acesta este un mesaj pentru intreg grupul. Barbatului ales ii transmiti ca esti interesata, celorlalti barbati din grup le spui ca nu mai esti disponibila, iar pe celelalte femei le anunti ca tu esti interesata de acel barbat si sa nu se bage. Chiar daca nu toata lumea stie sa interpreteze limbajul nonverbal, aceste gesturi sunt simtite la nivel instinctiv. De aceea, in comunicare, limbajul nonverbal reprezinta procentul cel mai mare din transmiterea mesajului. Atunci cand iti place un barbat si vorbesti cu el, priveste-l direct in ochi si inclina putin capul. E un gest de dragalasenie, dar care-ti expune si gatul. Aceasta inseamna interes si senzualitate. Nu-i sustine foarte mult privirea, chiar daca poti sa o faci. Cand ai senzatia ca e suficient de lung contactul si s-ar putea ca el sa nu mai reziste, daca-ti place de el, coboara incet privirea, prezentandu-i genele tale lungi. Daca nu-ti place de el, ori ii sustii privirea pana cand cedeaza, incercand sa o faci cat mai rece, ori te uiti intr-o parte aratand dezinteres pentru el. Daca vrei sa-l zapacesti repede, atunci cand vorbeste uita-te atent la buzele lui. Felul in care tii geanta este important. Daca nu-ti place un barbat, vei tine geanta in brate sau pe masa in fata ta (depinde de marimea gentii). Aceasta simbolizeaza un paravan, un zid pus intre tine si acel barbat si reciproc, daca-ti place un barbat, vei elimina orice obstacol dintre tine si el, aseaza geanta in spate, agatata de spatarul scaunului, sau pe un scaun alaturat sau pe o alta masa, numai sa nu fie intre tine si el. Daca esti intr-un loc unde geanta poate disparea usor, n-o lasa totusi din mana. Nu tine picioarele indreptate spre iesire, asta insemna ca vrei sa pleci, sa iesi din acel contact. Indreapta picioarele spre el, semn ca esti interesata, atrasa de barbatul din fata ta. Uita-te la picioarele lui, daca sunt indreptate spre tine, inseamna ca este atras de tine, iar daca sunt indreptate in alta directie, inseamna ca mai ai mult de lucru, daca, totusi, il mai vrei. Zambeste. Zambeste cand vorbeste cu tine. Nu sta cu un ranjet tamp intiparit pe fata, asa cum am vazut la diferite persoane. Cred ca a fost atat de exersat incat pare o masca. Chiar daca merge pe strada, pe holurile unei institutii, se afla la o petrecere sau flirteaza, are acelasi zambet mereu, de aceleasi dimensiuni, rigid, care nu transmite nimic. Fata ta trebuie sa transmita sentimente, trebuie sa fie mobila, zambeste atunci cand trebuie, arata o gama larga de zambete, mai finute pentru anumite aluzii, mai largi pentru glume. Nu zambi si la celelalte persoane, sau nu atat de larg. Trebuie sa inteleaga ca zambetul este doar pentru el. Atinge-l putin. Cu toate ca atingerea ar trebui sa fie initiativa barbatului, daca cel de care-ti place este mai timid fa-o tu prima. Raspunde la orice atingere de-a lui. Uita mana in mana lui un pic mai mult decat normal, nu te grabi sa o retragi, daca el din „greseala” o pune peste a ta. Nu-ti retrage genunchiul si apleaca-te putin spre el daca el te atinge cu piciorul sau te trage de mijloc. Daca esti in picioare, intr-un grup, si vrei sa iesi in evidenta, muta-te subtil in centrul grupului. Asta inseamna ca esti in centrul atentiei, toate privirile sunt indreptate spre tine, inclusiv ale barbatului pe care vrei sa-l cuceresti. Ceea ce bei, exprima ceea ce esti. Vrei sa-i arati ca esti o femeie fierbinte, plina de senzualitate si dorinta, cere o bautura calda, de preferinta ciocolata, sau un pahar de vin. Vrei sa-i arati ca esti o femeie rece, dura, cere un pahar cu multa gheata sau un pahar de apa rece. Exista o teorie care asociaza persoanele care beau bauturi calde cu persoane care sunt atente la ce se intampla in jurul lor, iar cele care beau bauturi reci, cu persoane carora le place introspectia. Draga mea, indiferent de cata maiestrie vei obtine in utilizarea limbajului nonverbal, asculta sfatul meu despre psihologia masculina. Un sfat dat de un barbat. Barbatii cauta intr-o femeie „fantana tineretii”. Aceasta nu inseamna ca un barbat cauta o femeie cu o varsta mai mica decat el, cu toate ca se intampla aceasta de cele mai multe ori. „Fantana tineretii” este o atitudine. O femeie ce detine „fantana tineretii” este inocenta, plina de energia copilareasca, rade si se comporta copilareste, nu se supara din nimicuri, ii plac surprizele, ii place sa se joace, iar acest lucru stimuleaza un barbat la nivel subconstient, dorind sa o ocroteasca si sa o invete. E greu pentru o femeie in ziua de astazi sa fie asa, cand trebuie sa se ocupe de studii, de familie, de serviciu, de o afacere, de cumparaturi, de casa, de spalat etc. Nu lasa sa moara copilul din tine. Cunosc femei de 43 de ani care se comporta ca si cum ar avea 18 ani si, din pacate, am vazut copile de 18 ani care pareau de 43. Unele prietene de-ale mele imi spuneau: „Imi place de tipul de acolo. Ce sa-i spun ca sa ma placa?” Incepeam fara sa vreau sa rad, cand auzeam asa ceva. Din totalul de comunicare, 55% este reprezentat de limbajul nonverbal, 38% din tonalitate si 7% din cuvinte. Atunci cand 93% din comunicare este reprezentata de limbajul nonverbal si paraverbal, tu ma intrebi ce sa-i spui ? Iti spun eu ce sa nu-i spui. Nu fi nerabdatoare si nu pune presiuni asupra lui. Nu-l intreba cand este a doua intalnire, cand te suna, cand va mutati impreuna, cand va casatoriti, cand o sa aveti primul copil. Barbatii au un scop bine definit si sunt orientati spre obiectiv ... au deja o viziune a vietii pe care vor sa si-o faureasca, pe toate planurile: familie, afacere, studii, calatorii, casa, masina. Atunci cand intalneste o femeie, el spera ca ea il va urma pe calea lui, ca va fi alaturi de el, ca-l va intelege si sustine. Daca ea va prelua conducerea si-i va schimba brusc aceste obiective, el se va simti complexat. Trebuie sa fi intotdeauna increzatoare in tine. Gandeste-te ca daca vrei si-ti doresti cu adevarat, vei obtine de la orice barbat dragostea pe care ti-o doresti. Barbatii sunt atrasi de femeile care traiesc o viata de dragoste, pozitive, pline de bucurie, creative si care nu-si fac griji din orice. Cei mai multi oameni traiesc cu teama de a fi lasati, de a nu fi iubiti, de a suferi, de a fi inselati, isi fac griji cu privire la viitor. Nimeni nu doreste sa traiasca cu un astfel de om. Trebuie sa fi o femeie plina de dragoste in inima sa, care vede dans, muzica si poezie oriunde se duce. O astfel de femeie poate cuceri orice barbat. Nu minti ! Prima oara cand vei prinsa cu minciuna, sau ca incerci sa-l manipulezi pe barbat (in afara de cazul in care si el doreste asa ceva si accepta pana la un anumit nivel manipularea) vei pierde increderea si respectul lui ... doua ingrediente foarte importante pentru a cuceri un barbat. In concluzie: Pentru a cuceri un barbat, trebuie mai intai sa stabilesti un contact vizual cu el si sa-i zambesti. Daca ai stabilit contactul vizual, lasa-ti privirea in jos pentru a-l chema la tine. Lui ii va trebui un curaj enorm pentru a face asa ceva, asa ca, daca vezi ca nu se misca, continua sa-i zambesti. Oricarui barbat ii este teama ca a interpretat gresit semnalul si ca se va face de ras in fata celorlalti barbati, ca fiind un vanator ratat. De asemenea, ii este frica ca si celelalte femei din jur il vor considera un ratat si nu va mai avea succes la niciuna. Increderea lui in sine ar fi la pamant, daca nu si mai jos. In timpul discutiei foloseste orice gest descris mai sus pentru a-i transmite ca esti interesata de el. Gesturile de mai sus nu sunt limitative. Ele pot fi completate cu: aruncarea capului pe spate, aruncarea parului peste unul din umeri, leganarea soldurilor in timpul mersului, privirea cu ochii pe jumatate inchisi, intoarcerea rapida a ochilor in alta parte cand ii este surprinsa privirea, gura intredeschisa, buzele umezite (acesta simbolizeaza organele genitale ale femeii si inseamna o invitatie sexuala), mangaierea obiectelor cilindrice (tigara, piciorul unui pahar - manifestare inconstienta a ceea ce se petrece in mintea femeii), intoarcerea capului si privirea peste umar, incrucisarea stransa a picioarelor. Foloseste un ton al vocii vesel, zglobiu, fara griji. Ai permanent o atitudine copilaroasa – „fantana tineretii”. Echilibru, echilibru, echilibru. Mult succes!

Cum se cucereste un barbat


Strangerea mainii
O strangere de mana doar cu degetele se intalneste de cele mai multe ori intre sexele opuse. O femeie are nevoie de mai mult spatiu personal decat un barbat si doreste sa pastreze, in acelasi timp, o aura de mister va evita un contact apropriat. De aceea, femeia va intinde mana total, pentru a indeparta cat mai mult barbatul de ea, si-i va oferi doar doua - trei degete barbatului. Doar degetele sunt oferite si de cei care se cred superiori celorlalti (vezi oferirea mainii cu fata in jos), indiferent de sex. O face atat regina, cat si papa (sau orice cap al bisericii). Gestul acestora este de cele mai multe ori considerat si ca un indemn catre interlocutor sa i se pupe mana. In alte cazuri, gestul poate indica o persoana care nu are incredere in ceilalti si evita contactele directe.

Mana