emotii



Povestiri motivationale
Una dintre cele mai importante influențe pe care o persoană le poate avea în dezvoltarea sa este cea realizată de lectură. Mai întâi poveștile citite de părinți, pe urmă cele citite singuri, de la povești se trece treptat la literatura obligatorie pentru școală, pe urmă fiecare își alege genul de literatură preferat, urmând în final să se dezvolte profesional și personal cu literatura de specialitate.ea purta morala poveștii pentru tot restul vieții ei. Responsabilitatea cea mai mare o ai atunci când ești părinte, căci tu ești cel care va pune bazele învățării și dezvoltării copilului tău. Dar, nu este nimic neadevărat în faptul că fiecare își face singur destinul. Cunosc multe persoane care și-au depășit „condiția” și s-au perfecționat singure, studiind foarte mult, sau au investit în ei, urmând o serie întreagă de cursuri. Dar au avut de luptat cu un handicap: acela de a-și forma obiceiul de a citi, de a studia. De asemenea, cunosc persoane cărora nu le place deloc să citească. Nu-mi vine să cred când discut cu unele dintre ele și observ că acestea iau ca fiind reale percepțiile unor regizori asupra unui fapt sau a unei întâmplări și le povestesc ca fiind reale. Aceste persoane consideră că dacă au văzut un film, nu mai are sens să citească și cartea și că orice carte poate fi asimilată mult mai ușor și mai plăcut în două ore. Uitându-te la film. Din păcate, acest fenomen se întâmplă tot mai des în rândul copiilor din zilele noastre, când tabletele, telefoanele, laptopurile și tot mai rar desktopurile le oferă răspunsul la tot ce vor, dacă este conectat la Internet. „Știi ce înseamnă mirobolant?”, întreb eu pe un copil. „Un moment, să intru pe dexonline.”, îmi răspunde rapid. „Ce rost are? Uite-aici dicționarul explicativ al limbii române.”, îi arăt eu tomul gros cât salteaua de la pat. „Wow. Nici nu știu să caut în ăsta și până găsesc eu ceva aici găsesc de-o mie de ori pe Internet” Ce să spun? Câștigă timp, dar ce pierde ? Găsește mult mai repede cuvinte în dicționar pe Internet, dar găsește la fel de repede rezolvări ale problemelor, traduceri la limbi străine, referate la toate obiectele. Chiar și lucrări de doctorat. Întotdeauna, un copil va alege varianta cea mai ușoară, de minimă rezistență, dacă este lăsat să facă acest lucru. Rezistența la modificare este mare, dar beneficiile sunt enorme. M-am întrebat, de ce nu mai citesc copiii din ziua de astăzi ? Un prieten de-al meu, profesor universitar, mi-a spus că nu mai au cum să citească cărți, deoarece ochii le sunt lipiți de telefoanele mobile. Pe vremea noastră citeam cărți deoarece nu aveam televiziune, nu aveam Internet și singura modalitate de a evada din cotidian, ceea ce este necesar pentru creier, erau cărțile. Generația actuală, cea născută în epoca informatizării, suferă de technofobie și nu înțelege valoarea literaturii. Nu sunt de acord cu ce a spus. E o rămășiță veche, un dinozaur care nu înțelege foarte bine tehnologia. Nu poți stagna evoluția și spre aceasta se va tinde, o rețea globală, în care toți vom fi conectați într-un fel sau altul și vom avea acces, instant, la resurse comune. Copiii care se nasc în această perioadă au o dexteritate ieșită din comun pentru utilizarea produselor, gadgeturilor existente. Dă-i un telefon mobil de ultimă generație unui copil și în câteva minute va face minuni cu el. Dă-i același telefon, profesorului universitar de mai sus, și-ți va spune foarte curând că-i complică viața. Pentru cei fascinați de tehnologie există e-book-uri. De ce totuși, copilul din ziua de astăzi nu citește, chiar dacă aceste cărți le sunt oferite pe dispozitivele preferate. Mie-mi place să simt hârtia, dar citesc cu aceeași plăcere și de pe tabletă. Adevărul e că tinerii citesc toată ziua: citesc permanent postări pe facebook, citesc articole pe Google, citesc mesaje pe chat, citesc e-mailuri. Ei citesc. Problema noastră, a părinților, nu este că ei nu citesc. Ci că nu citesc literatură. Ei, și astfel, ajungem la problema adevărată? Tu când ai citit ultima carte? Am discutat acest subiect cu prietenii mei. Nu au timp. Au întâlniri de afaceri, vin târziu acasă, au de făcut mâncare, trebuie să aibă grijă de copii, de făcut curat în casă, de reparat ceva, de răspuns la e-mailuri etc. Hmmmm, nu seamănă cumva cu răspunsul dat de copilul pe care l-am pus să caute în dicționar ? Problema reală este că tinerii nu citesc cărți, sau că nimeni nu citește cărți, deoarece cultura noastră a devenit anti-academică și anti-intelectuală? Nu cumva toată lumea preferă să citească articole si bloguri, care sunt în mod subtil auto promoționale în detrimentul valorilor umaniste? Studiază-ți agenda zilnică și vezi că este o o agendă anti-carte. În aceste condiții ne întrebăm de ce copiii noștri nu citesc cărți? Concluzia mea este următoarea: Dacă vrei ca (nu știu cum să scriu aici pentru a evita o cacafonie) copilul tău să citească cărți, citește cărți. Tu ești modelul comportamental pentru copilul tău. Dacă-i arăți că tu, ca adult, te simți confortabil cu cărțile, se va simți și el la fel. Și lasă-l să citească de unde vrea el. Metoda de livrare a textului este irelevantă. Comportamentul bun, acela de a lectura, nu are nimic de-a face cu tehnologia. Totuși, trebuie să-ți înveți copiii să citească. Arată-le ce este o literatură de calitate. Citirea anumitor bloguri sau articole, a postărilor de pe facebook, nu este literatură de calitate. Ajută-i să găsească literatura care le place, pentru a deprinde gustul cititului. Introdu-le încetul cu ăncetul clasicii. Nu degeaba, au rezistat peste secole. Copiii nu se nasc cu o aversiune naturală la lectură. Vezi ce se întâmplă atunci când introduci pentru prima oară o carte la copiii mici. Ei se îndrăgostesc efectiv de ea. Le plac pozele și dacă au și text, te pun să le citești la infinit aceeași carte. Ai observat, și probabil ai pățit-o și tu, că au personajul lor preferat, uneori se identifică cu el sau își fac un prieten imaginar. Este foarte important ca povestirea citită să aibă o morală. Și, de obicei, toate au. Doar că unele o exprimă mai clar, altele mai subtil. Este important, ca după fiecare carte citită, tu ca părinte, să stai de vorbă cu copilul și să discuți cartea, să vezi ce a înțeles, care este percepția lui, să-i explici, de ce personajul respectiv a acționat așa și de ce nu altfel. Sigur veți avea amândoi de învățat. Povestirile motivaționale vor juca întotdeauna un rol vital în viața noastră, la orice vârstă, și sunt un factor important în dezvoltarea personalității, deoarece ele ating întotdeauna inima și creează emoții. De aceea, ne este sufletul odihnit ori de câte ori auzim o poveste bună, care ne inspiră. O poveste bună este cea care are o anumită valoare pentru o persoană și furnizează cunoștințe sau stârnește emoții. Pentru copii aceste tipuri de povestiri sunt importante, deoarece acestea le dau o șansă de a învăța lucruri noi, și sunt o sursă bună pentru construirea de caractere puternice. Toate aceste povești creează un impact puternic asupra copiilor; cu toate acestea, atunci când creștem, din cauza vieții noastre alerte, avem doar puțin timp pentru a ne îndeplini nevoile noastre spirituale, ceea ne face să simțim că ceva lipsește din viața noastră. Pentru a completa această nevoie spirituală, putem citi poveștile motivaționale. Prin urmare, putem spune că poveștile sunt la fel de importante ca inspirație atât pentru copii cât și pentru adulți, pentru a construi personalitatea lor. Cu toții avem nevoie de o forță motivațională pentru a ne menține speranțele în viață și a ne crește productivitatea.

Povestirile motivationale


Oculesics 1
Oculesics este știința care se ocupă cu studiul comunicării non-verbale concentrându-se asupra sensului ce derivă din comportamentul ochilor. Conform teoriei, 87% din comunicarea nonverbala, transmisa de față, este prin ochi. Nu degeaba se spune că „ochii sunt fereastra sufletului”. Principalele aspecte studiate sunt: contactul cu ochii, dilatarea pupilei, mișcarea ochilor, clipirea și direcția privirii. Emoțiile unei persoane pot fi descifrate urmărind comportamentul ochilor săi: Anxietatea – ochi umezi fără a curge lacrimi. Se spune că ochiul joacă în lacrimi Furia - ochii larg deschiși, încruntați și clipind puternic Plictiseala - ochii „privesc în gol”. Nu pot sta concentrați pe ceva sau cineva Dorința - ochii larg deschiși, pupilele dilatate Dezgustul - modificarea rapidă a direcției de privire Invidia – clipire deasă Teama – aici comportamentul este diferit. Unii oameni deschid larg ochii, „fac ochii mari”, alții privesc în jos, ferindu-și privirea de la amenințare, iar alții îi închid de tot Fericirea – o privire "strălucitoare", coada ochiului se încrețește Interesul – privire concentrată intens, uneori se ajunge la a privi cruciș Mila – privire blândă, compătimitoare, umiditate în ochi Tristețea - lacrimi în ochi, privirea în jos Rușinea – atât ochii, cât și capul în jos Surpriza - ochii larg deschiși Comportamentul ochilor pot transmite semnale despre ce comportamentul general al unei peroane. De exemplu: Ochii în sus – unii oameni privesc în sus atunci când se gândesc. Adoptă așa zisa „privire interioară”. Alte persoane privesc în sus într-un efort de a-și aminti ceva. Sau, poate fi un semn de plictiseală. Ca orice analiză non-verbală, aceasta nu se interpretează singură. Sunt unele femei, care lasă capul în jos și te privesc pe sub gene, încercând să transmită un anumit grad de timiditate. Ochii în jos - poate fi un semn de supunere sau frică. De asemenea, poate indica prezența sentimentului de vinovăție. În funcție de cultura persoanei, poate fi și un semn de respect. Deplasarea laterală a ochilor – Mutându-ți privirea de la persoana cu care vorbești înseamnă că ți-ai pierdut interesul. Transmiți interlocutorului că ești o persoană ușor de distras. Holbarea - înseamnă că persoana la care te holbezi prezintă un interes sincer pentru tine. De obicei, te holbezi la un detaliu. Dacă te holbezi la buzele unei persoane poate indica faptul că dorești să o săruți. Dacă te holbezi la sânii, picioarele, fundul unei persoane și mai ai și proasta inspirație să exprimi „Mamăăăă, ce bunăciune”, înseamnă că ești prost crescut. Fixarea cu privirea – înseamnă de obicei că-ți dorești ceea ce fixezi. Dacă cineva se uită fix la o ușă ar putea însemna că vrea să plece, dacă cineva se uită fix la un pahar de apă ar putea însemna că-i este sete. Dacă soția se uită fix într-o vitrină la o bijuterie sau o haină, înseamnă că vrea să i-o cumperi. Contactul cu ochii - Contactul cu ochii este cel mai puternic mesaj. El trebuie făcut direct si menținut un timp suficient de lung ca să dovedească un interes sincer. Atenție! O prelungire a contactului vizual direct, înseamnă holbare. Încearcă să te uiți în ochii partenerului nu la un detaliu al feței sale. Chiar dacă are pe față un neg, cât Vezuviul, încearcă să-l eviți. De asemenea, dacă are ochii de culori diferite, sau privește cu un ochi la mămăligă și cu altul la smântână și nu știi unde să-ți focalizezi privirea, fixează un punct aflat la baza nasului, între sprâncene. O înmuiere a privirii poate indica dorința sexuală. Aceasta este accentuată atunci când o persoană nu clipește în timp ce a stabilit un contact vizual direct. Urmărirea cu privirea – dacă o persoană urmărește cu privirea o altă persoană care pleacă, evident este interesată de ea. Clipirea – Este un reflex natural pentru a umezi un ochi care se usucă. :) E cel mai ciomplicat. Poate fi făcută voluntar, doar cu un ochi, care poate fi un salut sau un semn al flirtului. Poate fi cu amândoi ochii care înseamnă „da”. Poate fi involuntar, lipsa clipirii putând însemna de la groază până la emoții puternice generate de persoana iubită. Clipirea rapidă poate indica aroganță, stres puternic. Unele femei, conștiente de farmecul genelor, clipesc doar pentru a-și mișca genele și a arăta că sunt interesate de continuarea flirtului. Închiderea ochilor - Închiderea ochilor simbolizează izolarea de lumea din jur: când te culci, când ți-e teamă, când ți-e rușine și vrei „să intri în pământ”, când vrei să te gândești „în liniște”, când vrei să te concentrezi pe un anumit subiect. Ochi umezi – Lacrimile spală și curăță ochii. Ah! Nu despre asta discutam. De obicei, lacrimile indică tristețe, dar și emoțiile puternice, fericirea extremă, râsul în hohote, generează lacrimi. Dilatarea pupilei - dorința sexuală. Asta în cazul în care în cameră nu este suficientă lumină și pupila se dilată pentru a recepționa mai multă. Motivul pentru care se întâmplă o acțiune este greu de descifrat. Este foarte important de cunoscut contextul general. De exemplu: într-un restaurant observi cum un tip de la masa alăturată a fixat continuu cu privirea o femeie aflată în colțul opus. Este evident interesul bărbatului pentru femeie și la prima vedere ai spune că este atras sexual de ea. În realitate, femeia este fosta nevastă și i-a luat casa, mașina, jumătate din afacere și dreptul de a-și vizita copiii. Este evident, că fixarea tipului cu privirea înseamnă ostilitate, iar gândurile lui numai de atracție sexuală nu sunt. Sfaturi (doar pentru bărbați) Atunci când vrei să cucerești o fată, de care ești interesat, contactul vizual și atracția merg mână în mână. Noi, suntem construiți mai brut. Ne holbăm ca proștii la o femeie de care ne place și avem impresia că suntem foarte subtili. Dar, ceea ce pentru noi poate părea un semn subtil de interes, pentru femei este clar ca lumina zilei. Deci, reține! Cu cât ea trebuie să lucreze mai mult să obțină un contact vizual, cu atât interesul ei este mai mare. Într-un restaurant, sau într-un bar, așează-te lângă femeia de care ești interesat, în lateral nu față în față. Așezarea față-n față te forțează să o privești direct și te citește imediat. Așezarea laterală, îți permite în mod natural să eviți contactul vizual direct. De ce ? Pentru că, la o primă întâlnire se recomandă contact vizual aproximativ 50% din timp. Restul timpului poate fi petrecut privind în altă parte. Contactul vizual, trebuie oferit progresiv, pe măsură ce interacțiunea progresează și ea dovedește că este interesată. Cum afli dacă o femeie este interesată de tine ? Dacă o femeie stabilește un contact vizual cu tine, își mută rapid privirea, apoi se uită din nou la tine, totul în aproximativ 30 de secunde dovedește că este interesată de tine. Acum, toate femeile care mă citesc își vor schimba comportamentul. :) Dacă reușești să surprinzi privirea unei femei, iar ea imediat, va privi în jos și ușor într-o parte, poate dovedi că e interesată de tine, dar poate pur și simplu se fie timidă. Dacă o femeie îți susține privirea pentru o perioadă mai lungă de timp decât e normal, peste 3-5 secunde - este un semn că e probabil interesată. Atunci când vorbești cu o femeie, păstrează o privire echilibrată. Fii încrezător și dacă vrei să eviți la un moment dat contactul vizual, uită-te în altă parte la ceva concret, care să o determine și pe ea să-și mute privirea în acea direcție. Nu privi în gol, fără un punct precis. Dar, pentru ca privirea ta să transmită atracție, trebuie să dovedească mai mult decât încredere. Trebuie să arate că ești un tip pozitiv, prietenos. Și modul de a face acest lucru este "zâmbind cu ochii". Pentru asta, antrenează-te. Ascultă sau vizionează ceva care te face să râzi foarte greu. Când ai terminat de râs, uită-te în oglindă și vezi ce privire ai, cum arată ochii, cum se simt. În timpul interacțiunii cu o femeie, amintește-ți acest sentiment, pentru a-l transmite în timpul contactului vizual. Vei proiecta o atmosferă caldă, prietenoasă și ea va fi mai receptivă la mesajele tale. Ce faci când admiri o femeie și ea te prinde ? Majoritatea bărbaților se vor simți jenați, își vor muta rapid privirea sau se vor face că nu s-a întâmplat nimic. Toate acestea nu arată decât o lipsă mare de încredere. Și dacă asta e prima ei impresie, apoi orice efort de a-i crește atracția față de tine va fi foarte dificil. Nu imposibil. Așa că, recomandat este să menții acel contact vizual. Nu e nimic în neregulă de a-i arăta unei femei că e atractivă și ești prins că-i acorzi atenție. Este chiar flatant. Realitatea este că ochii nu mint. Arată-i femeii cu care interacționezi atenție și respect, că o apreciezi pentru cine este ea (nu doar pentru frumusețea fizică), ascult-o și susține-o cu adevărat, și atunci contactul vizual va fi perfect (privire constantă, zâmbind cu ochii, știind când să menții contactul vizual și când să te uiți departe). Totul vine in mod natural.

Oculesics