femeie


Cum sa cuceresti o femeie 8
Intuitia este capacitatea cuiva de a citi semnalele non-verbale ale altor persoane si de a le compara cu cele verbale. Femeile au, in general, aceasta capacitate mai dezvoltata decat barbatii, si acest fapt justifica ceea noi numim „intuitie feminina”. La ele, aceasta este o abilitate innascuta, probabil si datorita faptului ca au capacitatea de a observa detaliile marunte. De aceea, ele vor sesiza cu mai multa usurinta semnalele transmise de barbati, decat le observa un barbat pe cele transmise de o femeie. Nu exista barbati care cuceresc femei si barbati care nu au succes la femei, ci doar barbati care inteleg mesajele transnise de o femeie si barbati care nu le pot citi. Tot, datorita intuitiei feminine, acestea ajung sa fie mai buni negociatori decat barbatii. O femeie isi va da imediat seama ca un barbat este interesat de ea cand va observa ca barbatul respectiv o accepta in spatiul sau personal, isi suge burta, isi aranjeaza cravata si-si trece mana prin par. Dar, nici noi barbatii nu ne lasam mai prejos. Am invatat, de cele mai multe ori intuitiv :), ce gesturi le atrag pe femei si le folosim pentru a ne face remarcati si a cuceri femeia pe care o dorim. Asa ca, relaxeaza-te, ia o hartie si un pix si noteaza cele spuse, care te vor transforma intr-un Casanova de neoprit. In primul rand, trebuie sa stii ca doar invatarea si folosirea doar a limbajului corpului pentru transmiterea semnalelor, nu este suficient pentru a atrage o femeie. Foarte importante sunt si tonul vocii, respectiv tinuta. Daca stii sa le combini pe toate trei, lumea este a ta. Aceasta tehnica se numeste Tehnica „3V” – adica verbal, vocal si vizual (in paranteza fie spus, e putin cam fortat, caci primul „V” este un non-v). Dintre acesti „V”, peste 50% din mesaj este transmis de semnalele non-verbale. Ca in majoritatea cazurilor de comunicare. Dar, retine: limbajul corpului este greu de falsificat. E nevoie de ani si ani de exercitii pentru a transmite alt mesaj decat cel verbal (ceea ce este foarte greu) sau sa elimini de tot mesajele non-verbale (ceea ce este o metoda mai usoara). De aceea, este de recomandat sa folosesti aceste tehnici doar cand esti complet sincer, astfel corpul tau va reflecta in mod natural sentimentele tale. Sentimentele transmise de corpul tau vor rezona in corpul femeii si mesajul va fi perceput ca atare indiferent de cuvintele folosite. De aceea, daca esti incordat si nesigur pe tine, femeia va simti nesiguranta si va dori sa plece fara sa-si explice exact motivul. Dar, daca esti relaxat si plin de incredere, ea va dori sa ramana in apropiere si sa se incarce cu aceste sentimente minunate. Uneori, sentimentul este atat de puternic, incat femeia simte „fluturi in stomac”. Primul meu sfat pentru tine este: Relaxeaza-te! Oriunde ai fi, la serviciu, in club, pe strada, oricand, ziua, noapte, in timpul tau liber sau in interes de serviciu si orice ai face, relaxeaza-te! Nu ma crezi ? Fa acest exercitiu. Acum! Gandeste-te la ceva frumos, vesel si zambeste. Incearca sa-ti mentii zambetul chiar daca nu este real si gandeste-te la o experienta traumatizanta din viata ta. Pastreaza zambetul. Poti? Nu poti! Este imposibil sa simti o emotie negativa, daca zambesti. Acelasi lucru este valabil si pentru atitudinea ta. Daca esti relaxat vei simti ca ai incredere in tine, daca-ti schimbi postura intr-o pozitie inchisa, cu umerii stransi, sau vei lua o pozitie defensiva, stand retras, cu un perete in spate, dintr-o data te vei simti nesigur. Cand stai intr-un scaun, lasa-te lejer pe spate. Nu sta aplecat in fata. Incearca sa stai lasat pe o parte, astfel incat linia umerilor sa nu fie paralela cu cea a solului. Nu fa miscari fara rost. Orice miscare fara rost (jocul cu un pahar, cu pachetul de tigari, cu telefonul, rasfoirea unei reviste, batutul darabanei pe masa cu degetele etc.) reprezinta o forma de tensiune, de nesiguranta sau de nerabdare. Nu uita! Fii relaxat. Ai tot timpul din lume. Nu fa gesturi repezite. Stai cat mai calm. Atunci cand stai in picioare, fi relaxat. Si, asimetric :). Lasa toata greutatea pe un picior, iar celalalt lasa-l lejer, sa formeze un unghi drept cu piciorul suport. Cand ai obosit, schimba centrul de greutate pe celalalt picior. Orice alta pozitie, de drepti sau cu picioarele departate, sunt pozitii de armata, rigide. Poti tine oricand, fara a gresi, o mana in buzunar. De obicei, aceasta se tine in buzunarul de pe partea piciorului suport. Cand stai de vorba cu o femeie nu te aseza in fata ei. Se va simti in nesiguranta si va avea impresia ca-i blochezi drumul, calea ei de a pleca cand vrea, va avea impresia ca o tii cu forta si o vei pierde rapid. Incearca sa te pozitionezi putin in lateral. Aceasta o va face sa se simta mult mai in largul ei iar tu vei da dovada ca esti un tip increzator in el. Daca ai un pahar in mana, tine-l in lateral. Daca-l aduci in fata, pozitia ta se va transforma intr-o pozitie inchisa. Fii relaxat! Cred ca nu mai are rost sa-ti spun sa fii atent la consumul de alcool. Alcoolul duce la dezinhibitii, nu vei mai avea controlul corpului, mintea ta nu va mai fi limpede si vei transmite semnale contradictorii. Incerca sa razi. Rasul este relaxant. Relaxeaza-ti gatul. Fa cateva miscari de cap. Mergi relaxat. Toata relaxarea ta, va transmite un sentiment de relaxare si catre ea. Si daca ea este relaxata, este pe jumatate sedusa. Atunci cand ai observat femeia care-ti place, indreapta-te spre ea incet, cu pieptul in afara, relaxat, sigur pe tine si gandeste-te: „Sunt un sex simbol. Pot avea orice femeie imi doresc. Sunt carismatic, inteligent si plin de umor. Am succes si orice femeie ma place.” Astfel, femeia te va observa inainte de a ajunge langa ea. Ai grija, numai sa nu dai in extrema cealalta, sa nu mergi ca un increzut, ca un infumurat si nici sa nu mergi spre ea in linie dreapta. Va avea impresia ca o ataci. Mergi pe un semicerc cu o raza mica. Nu este nevoie sa ocolesti toata sala, sau sa-i dai tarcoale. De obicei, femeile stau in grup. Astfel, ele se simt in siguranta si confortabil. Este destul de greu sa o extragi din grup pe femeia care-ti place, insa nu imposibil. Primul lucru care trebuie sa-l faci este sa le dovedesti ca nu esti o amenintare, asa ca, vei cere mai intai permisiunea sa te alaturi grupului (chiar daca este singura, tot ii vei cere permisiunea sa i te alaturi). Nu faci nimic impotriva vointei ei, altfel va bate in retragere si se va duce in zona in care se simte sigura. Nu incepe discutia imediat. O lasi cateva momente sa te studieze, sa te masoare din cap pana in picioare. Astfel, ulterior, va fi mult mai atenta la ce spui, decat sa te asculte si sa te masoare in acelasi timp. Fiindca, vrei sau nu, de masurat, te va masura. Atunci cand in grup exista cel putin un barbat, trebuie sa-l identifici pe masculul alfa. Daca exista un singur barbat este usor, daca sunt mai multi va trebui sa urmaresti putin grupul pentru a vedea la glumele cui se rade cel mai mult, cine este asteptat sa rada primul, cine vorbeste cel mai mult, cine este pozitionat cat mai in centrul grupului etc. pentru a identifica masculul alfa. Deci, daca femeia inimii tale se afla intr-un grup in care exista cel putin un barbat, te adresezi prima oara mascului alfa. In felul acesta, ii arati respect si vei fi acceptat de el. Daca te accepta masculul alfa, te accepta si grupul. Nici nu mai conteaza daca masculul alfa este prietenul persoanei pe care vrei sa o cuceresti. S-ar putea sa fie in avantajul tau. Daca te place, s-ar putea chiar ca prietenul ei sa o trimita spre tine. Dupa ce ai fost acceptat relaxeaza-te. Daca grupul este asezat, aseaza-te asa cum ti-am aratat. Daca grupul este in picioare, alege pozitia descrisa mai sus. Nu te bloca. Nu sta intr-un singur loc. Deplaseaza-te, astfel incat sa te invarti cat mai mult in jurul persoanei care te intereseaza. Fii mereu in lateralul ei. Incearca, la un moment dat, sa te departezi putin de ea. Nu prea mult. Daca va incerca sa pastreze aceeasi distanta fata de tine, deja te-a acceptat. I-ai captat interesul. Nu vorbi numai cu ea. Intotdeauna vorbeste si cu ceilalti din grup. Atinge-o! Atinge-i palma, pune-i mana pe umeri, imbratiseaz-o, speculeaza orice contact posibil, functie de discutie. Prietenii se ating intre ei, strainii nu o fac. Tu trebuie sa te manifesti deja ca un prieten apropiat. Altfel, vei fi perceput toata seara ca un strain. Deja ai ajuns foarte aproape de ea. De aici, intervin detalii pe care o femeie le observa instantaneu si la care eu nu am cum sa te ajut. Aceste detalii depind numai de tine. O femeie se va uita la mainile tale si-ti va studia unghiile. Ele au o obsesie pentru unghiile lor si va urmari sa vada daca si ale tale sunt taiate si curate. Mai ales, daca-si va imagina ca este mangaiata cu acele maini. Iti va urmari tinuta, accesoriile, pantofii, pieptanatura, intr-un cuvant cat esti de ingrijit. Daca esti ingrijit si ai grija de tine, asta inseamna ca poti avea grija si de ea, si de lucrurile tale. Nu va trebui sa stranga dupa tine prin casa. Iti va urmari si numara firele de par de pe fata, din nas, din urechi, sprancenele, totul. Nu uita ca ele se epileaza si parul fara rost le irita. Asta nu inseamna ca trebuie sa renunti la o mustata ingrijita sau o barba frumos conturata. Acum, de exemplu, sunt la moda perciunii lungi. Daca sunt tunsi frumos, nu pot decat sa-ti faca o imagine de macho. Un alt factor foarte important, este mirosul. Asigura-te ca ai facut dus proaspat, ca nu mirosi a transpiratie, ca esti parfumat, dintii sunt periati si nu ai o gura mirositoare. Daca ai o respiratie care nu este proaspata nu-ti vei permite sa vorbesti si totul este terminat. De asemenea, nu este deloc placut sa spui ceva si persoana cu care vorbesti sa strambe din nas sau sa intoarca capul. S-a dus naibii imaginea ta de cuceritor. Haina il face pe om. Acest proverb este 100% adevarat. Hainele comunica cine esti, cum traiesti, care sunt gusturile tale, nivelul tau social. Vei transmite foarte multe mesaje prin modul in care te imbraci si acestea nu trebuie sa fie in contradictoriu cu ceea ce spui sau rezultatele pe care vrei sa le obtii. Relaxeaza-te si vorbeste incet. Ii vei forta pe toti sa faca liniste si sa te asculte. Asta inseamna autoritate. Incearca sa-l imiti pe Barry White. Nu vorbi din gat. Scoate sunetele cat mai din adanc pentu a fi cat mai pline. Astfel vor avea rezonanta si vor ajunge cat mai departe. Sunt utile astfel de sunete in medii zgomotoase. Foloseste-ti diafragma. Fii expresiv si incearca sa simti fiecare cuvant. Exagereaza emotiile daca trebuie. Nu vorbi monoton, plictiseste. Variaza ritmul: vorbeste cand incet, cand rapid, cand mai incet, cand putin mai puternic (fara a tipa), functie de subiectul povestirii. Nu rupe primul contact cu ochii. Evitarea contactului cu privirea, inseamna ori ca nu esti sincer, ori ca te lasi dominat. Tu esti masculul. Tu esti puternic. Las-o pe ea sa coboare incet, timid, rusinat, privirea. Uneori, numai acest gest este suficient pentru a arata ca este cucerita. Daca va intoarce privirea intr-o parte va insemna ca nu este interesata si mai ai de lucru. Atunci cand mergeti pe jos spre ceva (ai invitat-o sa iesiti afara, o conduci la locul ei sau spre masina, nu conteaza unde), las-o jumatate de pas in fata si pune-i mana pe spate, pentru a o conduce. Trage-o usor spre tine, fara a o forta. Protejeaz-o fizic si fi mereu atenta cu ea: deschide-i usile, trage-i scaunul cand se ridica sau se aseaza la masa, da-i haina daca-i este frig, ajut-o sa se imbrace, mergi pe partea exterioara a strazii, pune corpul tau intre corpul ei si orice amenintare posibila. In concluzie: Fii relaxat! Arata ca esti un tip sigur pe sine, care poti avea grija de tine si de partenera ta. Este una din calitatile cautate de femei. Femeile sunt in mod natural atrase de oameni puternici, deoarece acestia transmit un sentiment de securitate. Fii relaxat! Arata ca esti un tip social. Toata lumea te place. Acest tip este atractiv pentru femei, deoarece exista o cerere mare pentru el. Capacitatea ta de a socializa cu usurinta si cu succes cu mai multe femei este ca un efect de bulgare de zapada. Cu cat vorbesti cu mai multe femei de inalta calitate, cu atat mai mult alte femei te vor dori. Asta-i selectia naturala. Fii relaxat! Nu-ti fie teama sa vorbesti cu femeile, nu-ti fie tema sa le zambesti, nu-ti fie teama sa le atingi, nu-ti fie teama sa ai contact vizual cu ele. Fii relaxat si nu uita cu ce am inceput acest articol. O femeie are o intuitie mult mai dezvoltata decat te-ai astepta. Inca de cand ai plecat de pe loc, ea va stii de ce vii. Gesturi de care tu nu esti constient, pentru ea vor insemna mesaje atat de puternice incat vor fi ca si cum ai striga. Gestul de a-ti aseza cravata, sau daca nu ai cravata, de a-ti aseza gulerul la camasa sau sacou, de a sterge un fir de praf de pe umeri, de a-ti aseza butonii, parul sau orice alt gest care inseamna aranjarea tinutei si un aspect exterior cat mai ingrijit, este clar pentru femeie ca tu ai intentia de a te prezenta. Fii relaxat si incearca sa elimini din comportamentul tau gesturile primitive, animalice de cucerire: nu baga mana in cureaua de la pantaloni cu degetul cel mare sub curea si celelalte patru deasupra pentru a accentua zona organelor genitale, nu folosi o privire holbata, pline de pofte, nu sta cu mainele in solduri pentru a-ti arata marimea corporala, cantitatea musculara si disponibilitatea pentru aventura, nu sta pe scaun cu picioarele indepartate expunandu-ti zona inghinala. Au apus de mult aceste vremuri. Relaxeaza-te!

Cum sa cuceresti o femeie


Degetul mic in sus
Degetul mic in sus Degetul mic in sus Este un alt gest care are semnificatii diferite in mai multe culturi. La fel ca in cazul celor mai multe gesturi, originea sa este necunoscuta. Una dintre legende, spune ca in Franta, regele Ludovic, nu se mai stie al catelea, suferea de o boala articulara ce-i intepenise articulatiile de la degetul mic. Nemaiputand sa-l stranga, el il tinea permanent intins, chiar si cand folosea paharul sau ceasca. Toata lumea a crezut ca acesta este un gest nobil si au inceput sa-l imite, fiind considerat ca un simbol al nobletii. Alexandre Dumas, in cartea sa „Omul cu masca de fier”, ne ofera o explicatie a gestului, cand Athos il invata cum pe Phillippe cum sa tina paharul ca un rege. "Slugile au atins pocalul regelui, de aceea el il va atinge cat mai putin posibil. Tine degetul mic ridicat." O alta presupusa origine a ridicarii degetului mic, legata tot de simbolul nobletii, dateaza inca din Roma antica, unde toata lumea manca cu mana. Elita societatii folosea doar trei degete, pe cand plebea manca cu toata mana. Asa ca, cei care aveau degeul mic ridicat la masa, faceau parte din clasa nobila. Versiunea mai moderna a originii ridicarii degetului mic, dateaza de pe vremea consumului de ceai. Acesta se servea din cesti ce initial nu aveau manere. Cestile trebuiau tinute cu toata mana, iar ceaiul se servea, obligatoriu, fierbinte. Asa ca, daca doreai sa nu te frigi, trebuia sa ai o suprafata cat mai mica in contact cu ceasca si de obicei se foloseau numai primele trei degete. De aceea, acest gest este asociat cu bauturile consumate din cesti. Tot din Franta Evului Mediu, provine si o explicatie triviala a acetui gest. La curtea regala era o societate destul de decadenta si libertina din punct de vedere sexual. De aceea, bolile cu transmitere sexuala erau in floare si curtenilor le erau cam frica sa mai faca sex la intamplare. Asa ca, pentru a se proteja, cine era sanatos, ridica degetul mic pentru a arata ca se poate face sex cu el / ea in siguranta. In Franta moderna, acest gest semnifica „nu ma poti prosti”. In cultura indiana, fiecarui deget ii coresponde un element, pentru degetul mic, acesta fiind – apa. De aceea, pentru a indica ca doresti sa mergi la toaleta, sau le comunici celor din anturaj, ca tu te duci la toaleta, o vei face prin ridicarea degetului mic. In chiromantie, degetul mic este asociat cu o baza a vietii (Mercur). O persoana cu degetul mic scurt, se crede ca are probleme de incredere in cei apropiați, pe cand o persoana cu degetul mic lung este considerata a fi foarte spirituala si vicleana. In unele tari, degetul mic este folosit pentru a cere bere. Dar, nu orice tip de bere, ci berea casei. Bineinteles, ca daca veti incerca sa cereti berea casei in India, vi se va arata locul unde puteti face pipi. Pe cand, daca esti in Belgia si vrei sa mergi la toaleta, daca ridici degetul mic catre chelner, in nici-un caz el nu-ti va arata toaleta ci-ti va mai aduce un rand de bere Jupiter. In America si Canada, inginerii poarta un inel de fier pe degetul mic. Este o mandrie pentru ei si ori de cate ori au ocazia ridica degetul mic pentru a arata ca fac parte din Ordinul Inginerilor. Cand doua persoane isi promit ceva una alteia, vor ridica fiecare degetul mic si-l vor infasura unul in jurul altuia, ca doua zale a unui lant. Acesta promisiune este sacra si trebuie respectata cu orice pret, insemnand ca persoanei care a incalcat juramantul sa i se taie degetul mic. Membrii clanului japonez Yakuza aplica si astazi ca pedeapsa pentru diferite infracțiuni, taierea diferitelor portiuni din degetul mic (cunoscut sub numele de yubitsume ). In Japonia, ridicarea degetului mic, semnifica femeie. Este recomandat sa eviti sa faci acest gest in tarile mediteraneene. El este folosit pentru a indica o persoana cu penis mic, si cum barbatii sunt foarte orgoliosi in aceasta privinta s-ar putea sa fi luat la bataie, aparent fara nici un motiv real. In Republica Bali, degetul mic se ridica cand ceva merge rau, sau este de rau. In America de Sud este folosit pentru a ridica ceva subtire. Cunosti si o alta semnificatie a gestului de a ridica degetul mic ? Lasa-mi un comentariu.

Degetul mic in sus


Strangerea mainii
O strangere de mana doar cu degetele se intalneste de cele mai multe ori intre sexele opuse. O femeie are nevoie de mai mult spatiu personal decat un barbat si doreste sa pastreze, in acelasi timp, o aura de mister va evita un contact apropriat. De aceea, femeia va intinde mana total, pentru a indeparta cat mai mult barbatul de ea, si-i va oferi doar doua - trei degete barbatului. Doar degetele sunt oferite si de cei care se cred superiori celorlalti (vezi oferirea mainii cu fata in jos), indiferent de sex. O face atat regina, cat si papa (sau orice cap al bisericii). Gestul acestora este de cele mai multe ori considerat si ca un indemn catre interlocutor sa i se pupe mana. In alte cazuri, gestul poate indica o persoana care nu are incredere in ceilalti si evita contactele directe.

Mana